1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Legea Câinilor Salvamontişti, iniţiată de deputata Simona Bucura Oprescu, a fost aprobată

SIMONA BUCURA BUN2Legea Câinilor Salvamontişti, iniţiată de deputata Simona Bucura Oprescu, a fost aprobată! 

„€Avem o veste bună pentru iubitorii muntelui și nu numai! Camera Deputaților a adoptat cu 248 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere Legea privind câinii salvamontiști” a anunţat deputata de Argeş Simona Bucura Oprescu, iniţiatoarea actului normativ.

Județul Argeș are, începând cu anul 1994, o cooperare oficializată cu departamentul Savoia din Franța. Salvamont Argeș are o colaborare cu Salvamontul din Savoia din 2010. Un pui de Border Collie pe nume Helios a fost donat de salvamontiștii francezi salvamontiștilor argeșeni în anul 2013. Acesta a obținut, împreună cu conducătorul său Brevetul de unitate canină de avalanșă de la Asociația Națională de Studiu al Zăpezii și Avalanșelor.

"Împreună cu colegii din Adunarea Națională a Republicii Franceze și cu domnul Ion Sănduloiu, director al Serviciului Public Salvamont Argeș, am elaborat un proiect de lege pe model francez pentru reglementarea unităților canine de avalanșă.

În zona Carapaților Meridionali, cea mai întinsă și înaltă zona muntoasă din țară avem iarna printre cele mai riscante zone de avalanșă la nivel european. Salvatorul montan se deplasează cu greu, iar unele zone sunt total inaccesibile. În cazul unei avalanșe, o suprafață de un hectar este cercetată de o echipă de 10 salvamontiști în aproximativ 4 ore.
O unitate canină de avalanșă, compusă dintr-un salvamontist și un câine brevetat pentru avalanșă, verifică această suprafață în maximum 15 minute.
Rezultă că o resursă umană de 1/10 din normal verifică aceeași suprafață de 16 ori mai rapid, rezultând o eficiență de 1600%", afirmă deputatul argeşean.

Alertă de GRIPĂ în România În perioada 2-8 decembrie, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii) a fost de 85.976. Un număr de 1.268.077 persoane din grupele la risc au fost vaccinate antigripal până pe 8 decembrie cu vaccin ...
Șeful Dacia, donație pentru Liceul Tehnologic Construcţii de Mașini Mioveni Christophe Dridi, preşedinte director general al Automobile Dacia şi al Groupe Renault Romania, a donat Liceului Tehnologic ”Construcţii de Mașini” Mioveni un robot mobil, ca suport tehnic pentru elevii instituţiei de învătământ. Încă din anul 2014 există un protocol de parteneriat între Dacia, Inspectoratul...
Se opreşte apa potabilă în Merişani Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti anunţă că furnizarea apei potabile în comuna Merişani va fi întreruptă în ziua de vineri 13 decembrie 2019, între orele 9 - 18. Oprirea furnizării apei este necesară pentru executarea lucrărilor de remediere a avariei apărute la staţia de pompare a apei. "Ne cerem scuze ...
Încă 20 de argeşeni, prinşi la muncă la negru În vederea diminuării numărului de persoane ce desfăşoară muncă nedeclarată, ITM Argeş a efectuat în noiembrie 2019 un număr de 152 de controale. Astfel, la un număr de 12 angajatori sancționați,  au fost identificate prestând muncă nedeclarată un număr de 20 de persoane. Valoarea amenzilor aplicate a ...
Noua Piaţă din Găvana, gata săptămâna viitoare Însoţit de mai mulţi angajaţi ai administraţiei locale, dar şi de reprezentanţi ai firmei constructoare şi ai proiectantului, primarul Cornel Ionică a fost azi pe şantierul noii pieţe agro-alimentare din Găvana. În momentul vizitei, încă se lucra la piaţă la mici retuşuri: unele branşamente în exterior, amen...
Modalităţi de plată a facturilor emise de SC Apă Canal 2000 SA SC Apă Canal 2000 SA Piteşti reamintește tuturor utilizatorilor serviciilor de alimentare cu apă și decanalizare că pot opta pentru primirea facturii fiscale reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de societate, în format electronic.   Clienții care doresc să beneficieze de primirea facturi...
Atenţionare meteo de viscol şi ninsoare abundentă în zonele de munte ANM a emis o atenționare meteorologică - viscol în zona montană înaltă și strat consistent de zăpadă, în judeţele Argeş, Brtaşov, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Sibiu, Prahova şi Vâlcea. Interval: 12 Dec – 14 Dec 10:00. În intervalul menționat, în Carpații Meridionali, la altitudini ...
Seară de colinde la Târgul de Crăciun din Mioveni Primăria orașului, Consiliul Local și Centrul Cultural Mioveni, vă așteaptă în perioada 12 – 15 decembrie, la serile de colinde și de concerte din cadrul celui mai așteptat eveniment de iarnă din Mioveni – Târgul de Crăciun, ediția a IV-a – desfășurat în centrul civic al orașului, zilnic, de la ora 17.00. Ed...
De azi, Vila Florica a trecut la Ministerul Culturii PNL a câştigat războiul cu PSD în privinţa Vilei Florica din oraşul argeşean Ştefăneşti, acolo unde s-a născut, practic, liberalismul. Astfel, Executivul a decis să treacă Vila Florica, reședința Brătienilor, de la Consiliul Județean Argeş la Ministerul Culturii, astfel încât să se poate organiza în liniște ...
Mutu, selecţioner la tineret! Răzvan Burleanu a găsit repede selecționer pentru tineretul României, după ce Mirel Rădoi l-a înlocuit pe Cosmin Contra la naționala mare. Piteşteanul Adrian Mutu, fost jucător la FC Argeş, Dinamo Bucureşti, Inter Milano, Fiorentina şi Chelsea, va conduce România U21! Fostul atacant a fost preferat în cele ...
Proiectie
Machetaproiect
Novastanga
Spitalirimia
Dumnezeu există și numele lui e Petrunija și Dimineața care nu se va sfârși, filmele acestui weekend... Sâmbătă, 7 decembrie 2019, ora 18.00, la Cinematograful de artă „București" se difuzează filmul „Dumnezeu există și numele lui e Petrunija". Regia îi aparține lui Teona Strugar Mitevska, în rolurile principale fiind Zorica Nusheva, Lab...
Schimbare dirijor la Filarmonica Pitești Din motive obiective, dirijorul GianPaolo Mazzoli (internat de urgență în spital) nu mai poate fi prezent la concertul din 5 decembrie. Acesta este înlocuit cu un alt dirijor de prestigiu, Valentin Doni (foto). Joi, 5 decembrie, de la ora...
Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea - 75 de lucrări de întreținere a cursurilor de apă În anul 2019 Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea a efectuat 75 de lucrări de decolmatare și reprofilare a cursurilor de apă amenajate și neamenajate din bazinul hidrografic Argeș-Vedea și 763 de lucrări de întreținere și reparații l...
Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea continuă lucrările la obiectivele de investiții Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea a derulat anul acesta importante lucrări de invesiții care se apropie de finalizare. Lucrările au fost efectuat pe cursurile de apă pe care s-au produs inundații în anii trecuți, cu scopul reducer...
Centrulculturalmioveni
Logoccbascov
Kiss
 
salubritate 1
 







Ziare Online

Primaria Mioveni

Primaria Bascov

Ziare
 
salubritate2000