Jumătate dintre dosarele penale din Argeş, generate de fapte de evaziune fiscală
Pe parcursul anului 2019, efectivele Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au soluționat peste 500 de dosare penale, informează Poliţia Argeş.
Un sfert dintre acestea au fost înaintate către structurile de Parchet cu propuneri de trimitere în judecată (+40% față de anul 2018).
Mai mult de jumătate dintre soluțiile de trimitere în judecată au fost propuse pentru fapte de evaziune fiscală și spălarea banilor, iar unitățile de parchet au emis 69 rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției.
În cauzele instrumentate de polițiști au fost dispuse măsuri de indisponibilizare pentru bunuri în valoare de peste 48.000.000 de lei (+51% față de anul 2018) și a fost recuperată suma de aproape 7.900.000 de leiconform art. 10 din Legea 241/2005 (+357%).










