1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Reținut de polițiști în urma cercetărilor pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și distrugere

catuse3Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 3 septembrie 2026

În noaptea de 1 spre 2 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au fost sesizați cu privire la o stare conflictuală în cadrul căreia un bărbat și-ar fi agresat soacra și soția, în comuna Vedea.

Din primele verificări a rezultat că cele sesizate se confirmă, iar în urma evaluării situației de risc, conform prevederilor Legii nr. 217/2003, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, victimele refuzând posibilitatea monitorizării elecronice a bărbatului.

Totodată, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, în noaptea de 1 spre 2 septembrie 2026, în jurul orei 03.00, în timp ce se afla la domiciliul său din comuna Vedea, o femeie ar fi fost agresată fizic de către ginerele acesteia, un bărbat de 36 de ani, care, ulterior, ar fi provocat distrugeri și ușii de acces în locuință.

De asemenea, bărbatul i-ar fi adresat expresii jignitoare și soției sale, care se afla la domiciliul mamei ei, din comuna Vedea.

După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului de 36 de ani.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.

Amenzi de 14.000 de lei în Argeș, după controale în parchetele forestiere. Ce nereguli au găsit insp... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 6 octombrie 2026 Inspectorii de muncă din Argeș au desfășurat, în perioada februarie-septembrie 2026, o amplă acțiune de verificare a respectării legislației privind securitatea și sănătatea în muncă în parchetele forestiere și în activitățile de transport tehnologi...
Pitești: Amenzi usturătoare pentru gunoiul aruncat lângă pubele Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 6 octombrie 2026 Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale al Poliției Locale Pitești continuă acțiunile de verificare și sancționare a faptelor care contravin legislației în vigoare. „De la începutul lunii septemb...
Informare transmisă de către Distribuție Oltenia, privind programul lucrărilor pentru prevenire și c... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 6 octombrie 2026 Serviciul de furnizare și distribuire a energiei electrice nu este în subordinea municipalității, aceasta este o modalitate de a informa publicul piteștean asupra întreruperilor programate și anunțate de către CEZ/Distribuție Oltenia pentru prevenir...
Două spectacole de muzică și tradiție, în această săptămână, la Toamna piteșteană! Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 6 octombrie 2026 În cadrul festivalului „Toamna piteșteană”, în Piața „Vasile Milea” din Pitești vor avea loc, joi și vineri, 8 și 9 octombrie 2026, de la ora 17:00, două spectacole dedicate folclorului, muzicii și tinerei generații. Joi, 8 octombrie, Consiliul Jud...
Sărbătoarea Recoltei și Târgul Meșterilor Populari, în acest weekend în orașul Mioveni Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 6 octombrie 2026 În perioada 9–11 octombrie 2026, orașul Mioveni găzduiește cea de-a XVII-a ediție a evenimentului ”Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului – Târgul Meșterilor Populari”. Timp de trei zile, între orele 10:00 și 19:00, producători agricoli și mește...
TRIVALE FEST 2026 – 10 ediții de muzică folk, la Pitești! Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 5 octombrie 2026 Iubitorii muzicii folk sunt invitați sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 18:00, în sala de concerte a Filarmonicii Pitești, la cea de-a X-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk TRIVALE FEST! O seară dedicată muzicii folk, cu concurs de in...
Simona Bucura-Oprescu, la Cotroceni, alături de conducerea PSD, la discuțiile despre noul premier Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 5 octombrie 2026 Argeșul a fost reprezentat la consultările de la Palatul Cotroceni de deputatul Simona Bucura-Oprescu, care a participat la întâlnirea PSD cu președintele Nicușor Dan. Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților și fost ministru al Muncii,...
Râca își modernizează infrastructura: 28 de camere de supraveghere și 248 de lămpi LED Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 5 octombrie 2026 Primăria comunei Râca pregătește două proiecte importante pentru modernizarea infrastructurii locale, unul vizând extinderea sistemului de supraveghere video, iar celălalt modernizarea iluminatului public. Pentru creșterea siguranței în comună, admi...
Începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în municipiul Pitești Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 5 octombrie 2026 TERMO CALOR CONFORT S.A. informează că astăzi, luni, 5 octombrie 2026, începând cu ora 17:00, a început furnizarea agentului termic pentru încălzirea locuințelor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Dispeceratul TERMO CALOR CONFORT S.A...
Brâul Maicii Domnului, la Pitești! Două zile de rugăciune și binecuvântare la Biserica Sfântul Pante... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 5 octombrie 2026 Două zile cu o profundă încărcătură spirituală, la Pitești! Brâul Maicii Domnului a ajuns astăzi, 5 octombrie, la Biserica „Sfântul Pantelimon”, din curtea Spitalului Județean de Urgență Pitești, unde va rămâne și marți, 6 octombrie. Cu binecuvântar...
Hcbbraduangajeaza
Sterilizari
Amenzi de 14.000 de lei în Argeș, după controale în parchetele forestiere. Ce nereguli au găsit insp... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 6 octombrie 2026 Inspectorii de muncă din Argeș au desfășurat, în perioada februarie-septembrie 2026, o amplă acțiune de verificare a respectării legislației privind securitatea și sănătatea în mu...
Pitești: Amenzi usturătoare pentru gunoiul aruncat lângă pubele Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 6 octombrie 2026 Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale al Poliției Locale Pitești continuă acțiunile de verificare și sancționare a faptelor ...
Logoccm
Siglaapacanal
Salubritatelogo