1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Avertizarea de vreme rea în Argeş, prelungită

ploaie-trafic bunAdministraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a prelungit avertizarea de vreme rea pentru toată ţara până miercuri, 16 mai, la ora 19.00.

Astfel, conform meteorologilor, pe parcursul zilei de miercuri 16 mai, îndeosebi în vestul şi nord-vestul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea şi caracter torenţial, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi pe spaţii mici căderi de grindină.

Cantităţile de apă înregistrate prin acumulare sau în intervale scurte de timp vor depăşi local 15...25 l/mp şi izolat 35 l/mp.

Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a prelungit avertizarea de vreme rea pentru toată ţara până miercuri, 16 mai, la ora 19.00. Ştiri pe aceeaşi temă Caravana filmului românesc ajunge pe malul Borcei. Programul complet a... IGPR: Peste 8.000 de amenzi, în valoare de 2,5 milioane lei, aplicate ... Precipitaţiile cu grindină au provocat pagube la Călăraşi şi Drochia... Astfel, conform meteorologilor, pe parcursul zilei de miercuri 16 mai, îndeosebi în vestul şi nord-vestul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea şi caracter torenţial, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi pe spaţii mici căderi de grindină. Cantităţile de apă înregistrate prin acumulare sau în intervale scurte de timp vor depăşi local 15...25 l/mp şi izolat 35 l/mp. citeste totul despre: calarasi anm vreme meteorologi avertizare ploi torentiale 0 share inShare 1 Live 0 (0 voturi) Top articole Bancuri cu câini: „Care e asemănarea dintre un câine şi un inginer?“ Bancuri cu câini: „Care e asemănarea dintre un câine şi un inginer?“ ieri FOTO A murit Cristian Ţopescu. Reputatul comentator sportiv s-a stins la vârsta de 81 de ani FOTO A murit Cristian Ţopescu. Reputatul comentator sportiv s-a stins la vârsta de 81 de ani acum 18 ore Cine sunt cele trei neveste pe care le-a avut Cristian Ţopescu. Ultima lui soţie, mai mică cu 29 de ani decât el Cine sunt cele trei neveste pe care le-a avut Cristian Ţopescu. Ultima lui soţie, mai mică cu 29 de ani decât el acum 5 ore VIDEO Sentinţa în dosarul DGASPC, anunţată pe 29 mai. Preşedintele PSD, deranjat de apelativul „inculpat” VIDEO Sentinţa în dosarul DGASPC, anunţată pe 29 mai. Preşedintele PSD, deranjat de apelativul „inculpat” ieri „Alertă maximă“ din universul România TV, la ultimul protest: „Mii de oameni vin la Guvern, unii cu furci, bâte şi chiar topoare“ VIDEO „Alertă maximă“ din universul România TV, la ultimul protest: „Mii de oameni vin la Guvern, unii cu furci, bâte şi chiar topoare“ VIDEO acum 18 ore Analişti: Vine criza! Tot poporul român va plăti Analişti: Vine criza! Tot poporul român va plăti acum 19 ore Dăncilă bate în retragere după întrevederea cu Iohannis. Premierul vorbeşte doar de „posibilitatea relocării“ Ambasadei României din Israel Dăncilă bate în retragere după întrevederea cu Iohannis. Premierul vorbeşte doar de „posibilitatea relocării“ Ambasadei României din Israel acum 20 ore Ce se întâmpla, de fapt, în Sodoma şi Gomora, cetăţile de unde păcatul striga la cer Ce se întâmpla, de fapt, în Sodoma şi Gomora, cetăţile de unde păcatul striga la cer acum 4 ore #PastiladeMotivaţie INTERVIU Andreea Raicu, despre depresie şi relaţiile de iubire: „Mi-a fost teamă că o să mor, că o să fiu împinsă să fac lucrul ăsta“ VIDEO #PastiladeMotivaţie INTERVIU Andreea Raicu, despre depresie şi relaţiile de iubire: „Mi-a fost teamă că o să mor, că o să fiu împinsă să fac lucrul ăsta“ VIDEO... ieri Care este cea mai mare gafă din cariera regretatului Cristian Ţopescu: „Mi-a marcat cariera!“ Care este cea mai mare gafă din cariera regretatului Cristian Ţopescu: „Mi-a marcat cariera!“ acum 5 ore Dragnea s-a speriat că e interceptat de „statul paralel“ în sala de judecată. De fapt, era o aplicaţie din propriul telefon mobil Dragnea s-a speriat că e interceptat de „statul paralel“ în sala de judecată. De fapt, era o aplicaţie din propriul telefon mobil acum 18 ore UPDATE Iohannis, după întâlnirea cu Dăncilă: Tensiunile să înceteze imediat. Există linii roşii de la care decidenţii politici nu s-au abătut niciodată, indiferent de culoarea lor politică UPDATE Iohannis, după întâlnirea cu Dăncilă: Tensiunile să înceteze imediat. Există linii roşii de la care decidenţii politici nu s-au abătut niciodată, indifer... ieri Imperiul Otoman se întoarce în Balcani Imperiul Otoman se întoarce în Balcani acum 17 ore AUDIO Ţopescu, interzis de Elena Ceauşescu: Ascultă comentariul care i-a adus suspendarea din funcţie AUDIO Ţopescu, interzis de Elena Ceauşescu: Ascultă comentariul care i-a adus suspendarea din funcţie acum 17 ore Primele descoperiri ştiinţifice legate de efectul benefic al bicarbonatului de sodiu Primele descoperiri ştiinţifice legate de efectul benefic al bicarbonatului de sodiu acum 7 ore Cum a ajuns o comună din România să aibă tramvai duminica. Primarul vrea să extindă programul circulaţiei şi să mai aducă o garnitură Cum a ajuns o comună din România să aibă tramvai duminica. Primarul vrea să extindă programul circulaţiei şi să mai aducă o garnitură acum 19 ore Instabilitate atmosferică accentuată, de la ora 12.00. Începând cu ora 18.00, 23 de judeţe vor fi sub cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină Instabilitate atmosferică accentuată, de la ora 12.00. Începând cu ora 18.00, 23 de judeţe vor fi sub cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină ieri Mesajul disperat al unui producător de căpşuni din Bărăgan, într-o piaţă sufocată de importuri: „Uşor, uşor, ne omorâţi, ne aduceţi la sapă de lemn“ Mesajul disperat al unui producător de căpşuni din Bărăgan, într-o piaţă sufocată de importuri: „Uşor, uşor, ne omorâţi, ne aduceţi la sapă de lemn“ acum 19 ore 1 2 3 libertatea.ro Copiii Adrianei Bahmuțeanu, cu cine seamănă de fapt. Bruneta a recunos... libertatea.ro 'Nu pot să am orgasm cu iubitul, dar pot să am orgasm când...' gsp.ro Primul transfer pentru sezonul viitor! Gigi Becali l-a anunțat la miez... gsp.ro Gigi Becali face un anunț COLOSAL după victoria cu Craiova: "Orice s-a... clickpoftabuna.ro Paste cu parmezan în sos de smântână okmagazine.ro Iuliana Tudor tocmai a dat vestea! Imaginile sunt superbe! A avut loc ... Oraşul tău Dezbatere europeană la Cugir pe tema viitorului comunităţilo... Ghibstock, festivalul caritabil care se ţine de nouă ani în ... Biciclist de 54 de ani, lovit mortal de un autobuz în Vrance... Furtuna de câteva minute de marţi a inundat străzile şi a ru... Cine este tânărul care a murit înecat în valuri. Marea a făc... Percheziţii DIICOT în 28 de judeţe pentru anihilarea unor gr... Adauga comentariu Pentru a comenta, alege una dintre optiunile de mai jos Autentificare cu contul adevarul.ro Login Autentificare cu contul de Facebook Login 0 Comentarii Sortare: Cronologic Dupa popularitate 0 comentarii in asteptare realitatea.net Pe ce şi-a cheltuit primul milion această tânără. Nimeni n-a mai fost ... realitatea.net Aceasta este singura legumă care "mănâncă" tot zahărul din organism okmagazine.ro Interviu exclusiv cu Mona Garcea, românca implicată în producția celor... okmagazine.ro Regina Letizia a Spaniei, eclipsată de prima-doamnă a Columbiei. Iată-... clickpentrufemei.ro Simptomele cancerului de piele clicksanatate.ro 5 afecțiuni tratate cu leacuri din muguri de brad Cele mai populare 1 din 3 Articole Video Bloguri FOTO A murit Cristian Ţopescu. Reputatul comentator sportiv s-a stins la vârsta de 81 de ani acum 18 ore Cine sunt cele trei neveste pe care le-a avut Cristian Ţopescu. Ultima lui soţie, mai mică cu 2... acum 5 ore „Alertă maximă“ din universul România TV, la ultimul protest: „Mii de oameni vin la Guvern, uni... acum 18 ore Analişti: Vine criza! Tot poporul român va plăti acum 19 ore Dăncilă bate în retragere după întrevederea cu Iohannis. Premierul vorbeşte doar de „posibilita... acum 20 ore 24 de ore ultimele 7 zile ultimele 30 de zile Top video DOCUMENTAR Sex de vânzare în Spania. Oraşul „paradis” al prostituţiei în care peste jumătate sunt românce DOCUMENTAR Sex de vânzare în Spania. Oraşul „paradis” al prostituţiei ... ieri Cum scăpăm de durere în hernia de disc? Cum scăpăm de durere în hernia de disc? acum 22 ore Ierusalimul şi noua ecuaţie strategică în estul Mediteranei Ierusalimul şi noua ecuaţie strategică în estul Mediteranei acum 20 ore Cele mai rapide trenuri din lume. Viteze şi timpi de călătorie la care românii pot doar visa Cele mai rapide trenuri din lume. Viteze şi timpi de călătorie la care... acum 24 ore FARSĂ Fantoma, la doctor. Câţiva ghinionişti au parte de sperietura vieţii lor FARSĂ Fantoma, la doctor. Câţiva ghinionişti au parte de sperietura vi... acum 20 ore Titlul se decide în ultima etapă: Gigi Becali, la mâna lui Hagi Titlul se decide în ultima etapă: Gigi Becali, la mâna lui Hagi acum 21 ore Preşedintele PSD Liviu Dragnea, deranjat de apelativul „inculpat” Preşedintele PSD Liviu Dragnea, deranjat de apelativul „inculpat” acum 19 ore Accident cu trei morţi şi doi răniţi grav, la Redea, judeţul Olt Accident cu trei morţi şi doi răniţi grav, la Redea, judeţul Olt acum 19 ore Gălăţeni filmaţi în timp ce aruncă coji de seminţe pe stradă Gălăţeni filmaţi în timp ce aruncă coji de seminţe pe stradă acum 19 ore Luptă dramatică: cum încearcă o ursoaică să îşi protejeze puiul de un tigru înfometat Luptă dramatică: cum încearcă o ursoaică să îşi protejeze puiul de un ... acum 1 ora Şoferul a demonstrat că el a fost cel bătut de poliţist, nu invers Şoferul a demonstrat că el a fost cel bătut de poliţist, nu invers acum 2 ore Incendiu violent la un depozit de materiale plastice Incendiu violent la un depozit de materiale plastice acum 22 ore Un băiat de 12 ani, rănit într-un accident în care trei persoane au decedat, a fost transportat la spital cu elicopterul Un băiat de 12 ani, rănit într-un accident în care trei persoane au de... acum 19 ore incendiu la un depozit de mase plastice incendiu la un depozit de mase plastice ieri Incendiu la rafinăria Astra din Ploieşti Incendiu la rafinăria Astra din Ploieşti acum 26 minute 1 2 3 click.ro Unde-i diva sexy de altădată? Cameron Diaz a ajuns de nerecunoscut Cameron Diaz şi-a etalat trupul de fotomodel în numeroase filme, de-a lungul timpului gsp.ro! Tolo explică de ce nu trebuie să ne simțim rușinați la moartea lui Cristian Țopescu: "Decrețeii te salută!" A MURIT CRISTIAN ȚOPESCU // Cum a ratat Țopescu finala CCE '86 și de ce a fost suspendat de Elena Ceaușescu: "Am stat 7 ani pe bară" Gafeurul Astrei, Risto Radunovici, un jucător slab cu legături suspecte! vezi mai multe stiri din gsp.ro historia.ro Elena Ceauşescu: „Daţi-l afară pe Ţopescu din TVR! Cum trăiau țăranii olteni în secolul XVIII: la gătit nu se pricep, dar vinul bun și mult compensează mâncarea proastă Femeile din viaţa lui I.L. Caragiale. „Am plâns toată noaptea în vagon, ca un mizerabil” vezi mai multe stiri din historia.ro libertatea.ro Moarte șocantă pe litoral. Au rămas uimiți când au aflat cine s-a înecat ... click.ro Fără sutien și chiloței, dar într-o rochie de prințesă pe covorul roșu de la Cannes Dacă pentru zona bustului, detaliile florale au protejat-o de obiectivele iscoditoare ale fotografil... europafm.ro Unde și cât se dă șpagă în spitalele din România – AUDIO Brăila: Elevii care au note mici nu pot da Evaluarea Naţională pentru a nu strica media şcolii – AUDIO VERIFICAT DE EUROPA FM | Suntem sau nu la apogeul puterii de cumpărare în România, cum crede premierul? vezi mai multe stiri din europafm.ro playtech.ro De ce este periculoasă hârtia igienică. Care sunt problemele Te-ai gândit vreodată dacă hârtia igienică este sau nu bună pentru sănătate. Ei bine, unele îți fac ... okmagazine.ro Cum arată astăzi actrița “Fefe” din Inimă de Țigan! Interviu Exclusiv din Los Angeles. „În America mi s-a demontat tot ce știam despre actorie în România” Fotografii în exclusivitate OK! s-a întâlnit la Los Angeles cu actrița din telenovela „Inimă de țigan” pentru a afla tot ce pres... clickpentrufemei.ro Zodii pentru care iubirea ține doar o vară În timp ce unii nativi se stabilesc la casa lor încă de la o vârstă fragedă, alții preferă relațiile... clicksanatate.ro Accelerează-ți metabolismul cu acest suc! Este o băutură nutritivă perfectă dacă îți dorești să scapi de câteva kilograme în plus fără riscul ... Top bloguri Oana Bogdan Cel mai frumos oraş din România ieri Iulian Chifu Dă Orientul Mijlociu peste noi cu Acceleratul acum 24 ore Vlad Epurescu „Eficienţa“ energetică la români: aer poluat, locuinţe care pierd căld... ieri Marian Ivan Cine toaca banii pentru educatia rutiera? acum 14 ore România Curată 12 ani în UE: venitul României s-a dublat, corupţia a scăzut cu 25%, d... acum 18 ore Ruslan Bocancea Află astăzi dacă ai câştigat Loteria Vizelor SUA acum 17 ore Irina-Margareta Nistor Cannes 2018. Mondializarea indiferenţei acum 23 ore Cătălin Sturza CTP şi meritocraţia acum 3 ore Mircea Morariu Câteva cuvinte la moartea lui Cristian Ţopescu acum 3 ore Mircea Morariu Piesa anului 2017 ieri Daniel Gorgonaru Ghici, ghicitoarea mea! Cine a făcut-o pe Viorica mare şi tare? acum 41 minute Cristian Preda Patru zile la Jakarta şi Bangkok acum 1 ora Costin Popa „Muzica Europei – Zilele Europei” la Casa Artelor „Dinu Lipatti” acum 16 ore 1 2 3 wowbiz.ro A devenit tata! A cucerit-o si a facut-o sa planga pe Mihaela Radulescu, dar acum e cuplat si a facut si un copil Vesti de ultima ora despre tatal lui Madalin Ionescu! Batranul a facut accident vascular cerebral, a fost in coma, iar acum... "Nu mai exista niciun..." Serghei Mizil s-a imbatat crita in piscina de la Intercontinental, apoi l-a apucat sinceritatea: "M-am spalat pe..."​ Catalin Cazacu a pus ochii pe una din grecoaicele de la Exatlon? Ce s-a intamplat dupa meciul Romania - Grecia. Asta nu s-a dat la TV! Top galerii foto Lumea în imagini, fotografiile zilei de 15 mai Lumea în imagini, fotografiile zilei de 15 mai ieri Marele Zid Chinezesc, imagini despre cea mai mare construcţie din lume Marele Zid Chinezesc, imagini despre cea mai mare construcţie din lume... acum 19 ore Liviu Dragnea la ÎCCJ Liviu Dragnea la ÎCCJ acum 22 ore Lumea în imagini, fotografiile zilei de 16 mai Lumea în imagini, fotografiile zilei de 16 mai acum 2 ore Facultatea de Muzică din Timişoara a fost afectată de un incendiu Facultatea de Muzică din Timişoara a fost afectată de un incendiu ieri Bucatar, medaliat în Coreea de Sud Bucatar, medaliat în Coreea de Sud acum 20 ore Obseratorul astronomic de la liceu Obseratorul astronomic de la liceu acum 18 ore Test Drive Ford Fiesta Active 1.5 TDCi Test Drive Ford Fiesta Active 1.5 TDCi acum 3 ore Cristian Ţopescu a murit la vârsta de 81 de ani Cristian Ţopescu a murit la vârsta de 81 de ani acum 18 ore Asociaţia care se ocupă de oamenii străzii care îi învaţă să muncească şi nu să întindă mâna Asociaţia care se ocupă de oamenii străzii care îi învaţă să muncească... acum 1 ora 1 2 3

Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/calarasi/avertizarea-vreme-rea-fost-prelungita-vijelii-caderi-grindina-1_5afbe033df52022f7508bf86/index.html

Valabilitatea paşapoartelor a fost extinsă Camera Deputaţilor a adoptat în plenul de miercuri, 23 mai, o propunere legislativă prin care valabilitatea paşapoartelor simple electronice este extinsă de la 5 ani la 10 ani pentru persoanele care au împlinit 25 ani. De asemenea, un alt amendament prevede creşterea valabilităţii paşapoartelor de la 3 la 5 ...
CEZ, anunţ important! Legislaţia în vigoare în domeniul muncii reglementează dată de 28 mai 2018, Sărbătoarea Rusaliilor, respectiv 01 iunie 2018, Ziua Internaţională a Copilului drept sărbători legale şi zile libere la nivel naţional. Centrele de Relaţii cu Clienţii ale Grupului CEZ în România îşi întrerup activitatea în zilele...
Elicopter SMURD, la Piteşti Echipajele SMURD au intervenit în ultimele 24 de ore la 32 de cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, iar la 5 dintre acestea s-a deplasat echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă. Printre altele, un echipaj cu ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă  de la Detașamentul de Pompier...
Poliţiştii, tot mai mult în trafic În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto asupra riscurilor la care se expun şi îi expun pe ceilal...
Contrabandiştii de ţigări, trimişi după gratii Iată că se poate lupta şi altfel cu contrabandiştii de ţigări decât să fie ignoraţi prin pieţele Piteştiului şi nu numai! Astfel, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii emise de Judecătoria Braşov, privind pe B.L.T. şi C.M.T., am...
A fost deschisă Fabrica Nidec Astăzi a fost inaugurată fabrica Nidec din Ştefăneşti, fostă Ana Imep. La eveniment au fost prezenţi ambasadorii SUA şi Japoniei. Valter Taranzano, preşedintele Nidec Global Appliance Division din cadrul Nidec şi fondatorul Nagamori au prezentat investiţia şi planurile de viitor. Concret, numărul angajaţilor...
Iohannis, în Argeş Președintele Klaus Iohannis a declarat azi, la uzina Dacia de la Mioveni, că dacă am avea km de autostradă promiș d epoliticieni, am avea "autostrăzi cât China", însă în realitate situația este una gravă, atât pe drumuri, cât și pe călile ferate. "Cred că dacă am aduna promisiunile de km de autostradă făcuți...
Bica: La mulţi ani, PNL! Astăzi se împlinesc 143 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, ocazie cu care preşedintele Ludovic Orban a făcut o vizită la Vila Florica din Ştefăneşti. "PNL este singurul partid politic din România care, prin reformele și proiectele implementate de cele 30 guverne care au fost conduse de pr...
Opt localităţi din Argeş, fără curent electric Distribuţie Oltenia anunţă că joi, 31 mai, va întrerupe furnizarea energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici, astfel: - între orele 8:30-16:00, în Ştefăneşti, şoseaua Bucureşti nr. 209, alimentată din PTA Meat RDS (terţ), PTAb Radic Star (terţ), PTA Alimentare Vinificaţie (terţ);- între...
27 de argeşeni, la Internaţionalele de Înot din Bucureşti De mâine şi până duminică, Bazinul "Dinamo" din Bucureşti găzduieşte a patra ediţie a Campionatelor Internaţionale ale României la Înot, competiţie rezervată seniorilor şi juniorior. Argeşul este reprezentat de sportivi de la CS Dacia Mioveni 2012 şi CSM Piteşti. În total, de la cele două cluburi argeşene vo...
Apă Canal 2000 participă la Forumul Regional al Apei Dunăre - Europa de Est  EXPOAPA 2018 Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti participă în aceste zile la Forumul Regional al Apei Dunăre - Europa de Est, care se desfăşoară la Bucureşti, Palatul Parlamentului, în perioada 14 - 16 mai 2018. Forumul este organizat de Asociaţia Rom...
Deputatul Gerea şi ministrul Mediului, reacţie dură în cazul deşeurilor de la Ştefăneşti Deputatul Andrei Gerea și ministrul Mediului Grațiela Gavrilescu au reacționat dur în scandalul deșeurilor menajere din Ștefănești. Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea le atrage atenția autorităților din Argeș și operatorilor depozitului de ...
Andrei Gerea îl atacă pe Ludovic Orban: Te-ai transformat în sluga sistemului! Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea a avut un atac dur la adresa președintelui PNL Ludovic Orban, după ce acesta a depus o plângere penală împotriva primului ministru în urma scandalului unei posibile mutări a ambasadei României din Israel l...
 
salubritate 1
 







Ziare Online

Primaria Mioveni

Primaria Bascov

Ziare
 
salubritate2000