1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Vioara lui George Enescu la Filarmonica Pitești

gabriel croitoru filarmonica pitestiFilarmonica Piteşti organizează vineri, 20 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul cameral „Vioara lui Enescu", susținut de violonistul Gabriel Croitoru și pianistul Horia Mihail.

Concertul este inclus în turneul național extraordinar, care debutează la 18 septembrie, la București, și se încheie la 5 octombrie a.c., la Ploiești. Filarmonica Pitești este și anul acesta partener cultural. În program: Claude Debussy - Sonata în sol minor pentru vioară și pian, Richard Strauss - Sonata în mi bemol major pentru vioară și pian și César Franck - Sonata în la major pentru vioară și pian.

Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Gabriel Croitoru are, în palmares, ca solist, peste o mie de concerte cu filarmonicile din ţară, dar şi din străinătate, acompaniat de celebre orchestre, precum London Royal Philharmonic, Monte Carlo Symphony sau Lyon Symphony. Apreciat pentru tehnica sa de însuşi Yehudi Menuhin, Gabriel Croitoru cântă, din 2008, pe vioara „Guarneri del Gesu", care i-a aparţinut lui George Enescu, vioară pusă la dispoziție și aflată în patrimonial Muzeului Național „George Enescu".

Horia Mihail este unul dintre cei mai buni pianişti români contemporani, cu premii naţionale şi internaţionale, concerte şi recitaluri susţinute pe scenele ţării şi ale lumii. A avut, de asemenea, înregistrări în studiourile de radio şi televiziune din: România, Belgia, Anglia, Danemarca, Ungaria, Statele Unite. Pianistul Horia Mihail a încântat publicul cu proiecte ca: „Pianul călător", „Duelul viorilor" şi „Cele trei dive". În ultimii ani, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, în China, Italia, Bulgaria, Danemarca şi Germania.

Cei doi artiști au mai fost prezenți la Filarmonica Pitești în stagiunile trecute, atât în recitaluri, cât și cu orchestra simfonică.

Flautul și Casandra lui fermecată Înlănțuirea zilelor care celebrează dragostea a adus pe scena Filarmonicii Pitești cel mai frumos concert de la începutul anului, ținut cu sala plină. Prim-dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea s-a întrecut pe sine prin alegerea muzicală dar mai ales prin alegerea solistei, o prezență caldă, răpitoare prin zâmbet și...
Dirijorul vrăjitor și orchestra fermecată Celest. Acesta este cuvântul care-l poate descrie corect și complet pe încă tânărul dirijor Tiberiu Dragoș Oprea. Pregătirea și-a însușit-o odată cu zestrea genetică fiind fiul ultimului mare folclorist și profesor doctor al Conservatorului, domnul Gheorghe Oprea, îndrumarea artistică fiindu-i imprimată cu pa...
Raymond cel talentat și aplauzele de aur Performanța nu este un profit imediat, ci ea se atinge ca rezultat al procesului educativ dus în timp cu stăruință, întregind astfel talentul. Și toate acestea și-au dat concursul joi seara, 16 ianuarie, în persoana tânărului oboist Raymond Cinpoieșu (amuzantă potrivire a sorții între numele solistului și ins...
EMINESCU ŞI DRAGOSTEA: Veronica Micle-perechea poetului nepereche- partea I Poet popular prin romanţele sale de dragoste, intrate pe coarda viorilor în conştiinţa celor mai umile fete suburbane, Eminescu a fost adoptat de sufletul mulţimii în fiinţa lui istorică, transfigurat şi idealizat după chipul liricii sale. Foarte curând, dar, s-a născut imaginea unui îndrăgostit nefericit d...
Dacă e joi, e Filarmonică. Se pun în vânzare abonamente și bilete pentru a doua parte a stagiunii Mâine, joi, 9 ianuarie, dis de dimineață, Filarmonica Pitești, că doar deja piteștenii știu că joia este ziua de Filarmonică, deschide invitația pentru a doua parte a stagiunii 2019-2020 către public cu punerea în vânzare a abonamentelor și biletelor. Pentru cele aproape 6 luni muzicale, doritorii vor scoate...
Mărturii de Bobotează și Sfântul Ion: Mă uit la Cer și-nchin privirea Afară miroase a ger şi trosneste zăpada sub paşi, iar românii sărbătoresc Boboteaza şi Sfântul Ioan încercând să-şi încălzească sufletele prin puterea rugăciunii şi însemnătatea sărbătorilor creştine ce de veacuri mână tot omul la cumpăt, credinţă, întoarcerea cu faţa către Dumnezeu, căinţă şi curăţire pentru...
Seară de regal muzical la Filarmonica Pitești Stagiunea Filarmonicii din acest an s-a încheiat cu un regal vienez susținut cu casa închisă. Cum se putea altfel decât cu o sală plină de suflete care se hrănesc joi de joi cu lucrări impresionante interpretate magistral de orchestră. Aseară au creat atmosferă de o eleganță răsunătoare împreună cu invitații...
Dumnezeu există și numele lui e Petrunija și Dimineața care nu se va sfârși, filmele acestui weekend... Sâmbătă, 7 decembrie 2019, ora 18.00, la Cinematograful de artă „București" se difuzează filmul „Dumnezeu există și numele lui e Petrunija". Regia îi aparține lui Teona Strugar Mitevska, în rolurile principale fiind Zorica Nusheva, Labina Mitevska și Stefan Vujisic. Filmul este o comedie spumoasă, fiind...
Schimbare dirijor la Filarmonica Pitești Din motive obiective, dirijorul GianPaolo Mazzoli (internat de urgență în spital) nu mai poate fi prezent la concertul din 5 decembrie. Acesta este înlocuit cu un alt dirijor de prestigiu, Valentin Doni (foto). Joi, 5 decembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, publicul este așteptat la primul c...
Lino Golden face show la Casa de Cultură Bascov În 1 decembrie, la Casa de Cultură a Comunei Bascov, a avut loc un spectacol dedicat Zilei Naționale a României. Artiștii bascoveni (dansatorii, orchestra și soliștii Ansamblului "Doina Bascovului", alături de Rapsozii Bascovului) au încântat publicul cu dansuri tradiționale și cântece patriotice. Vineri, 6...
Evaanunt
Logodaciamioveni
Salubris
Magic
Argeșeanul Ionel Paul Oprea a fost numit secretar de stat în Ministerul Sănătății Generalul-maior în rezervă, Ionel Paul Oprea (58 de ani), a fost numit secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, printr-o decizie a premierului Ludovic Orban, publicată în Monitorul Oficial pe 31 martie. Numirea s-a realizat pe fondul criz...
Pașii de urmat pentru obținerea șomajului tehnic Instituția Prefectului informează că ordonanța de urgență care reglementează acordarea șomajului tehnic a fost publicată în Monitorul Oficial. Angajatorii pot depune solicitările on-line începând de azi, 1 aprilie, la adresa de mail a AJOFM...
PMP cere crearea unui portal cu informații în timp real despre COVID-19, defalcate pe județe, locali... PMP îi cere Ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, să creeze urgent, prin Grupul de comunicare strategică, un portal pe care să fie afișate, în timp real, informații detaliate despre persoanele aflate în izolare, carantină, infectate ...
PMP propune plata online a tuturor taxelor și impozitelor locale către primării și decontarea de sta... Într-o adresă înaintată prim-ministrului Ludovic Orban, Partidul Mișcarea Populară cere noi măsuri pentru digitalizarea serviciilor publice din România, în contextul crizei Covid-19: plata online a tuturor taxelor și impozitelor locale, act...
Kiss
Centrulculturalmioveni
Logoccbascov
 
salubritate 1
 







Ziare Online

Primaria Mioveni

Primaria Bascov

Ziare
 
salubritate2000