1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Schimbare dirijor la Filarmonica Pitești

dirijor valentin doniDin motive obiective, dirijorul GianPaolo Mazzoli (internat de urgență în spital) nu mai poate fi prezent la concertul din 5 decembrie. Acesta este înlocuit cu un alt dirijor de prestigiu, Valentin Doni (foto).

Joi, 5 decembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, publicul este așteptat la primul concert simfonic al lunii decembrie. În program, pagini muzicale semnate de Smetana, Mozart și Grieg. Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Valentin Doni, participă, ca solist, Paul Ionescu. Pianistul va interpreta Concertul pentru pian și orchestră nr. 20 în re minor de Wolfgang Amadeus Mozart. În prima parte, publicul va audia și Poemul simfonic Vltava din ciclul Patria mea de Bedrich Smetana, iar în partea a doua, vor fi Selecțiuni din Suitele Peer Gynt de Edvard Grieg.

Dirijor permanent al Filarmonicii „Mihail Jora" din Bacău, Valentin Doni a absolvit Institutul de Arte „G. Musicescu" din Chişinău, secţiile dirijat orchestră de muzică populară, compoziţie şi teoria muzicii. Se perfecţionează, ulterior, la Paris, la Conservatorul Naţional „Rueil-Malmaison", dar și la Lyon și Lille. Lector la Institutul de Arte pe care l-a absolvit, Valentin Doni a fost contrabasist la orchestra de muzică populară „Mărţişor", dirijor al orchestrei de muzică populară „Folclor" a Radioteleviziunii, dirijor al orchestrei simfonice a Filarmonicii Naţionale din Chișinău. Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din Chişinău, este recunoscut ca dirijor şi compozitor.

A întreprins turnee în Italia, Spania, Portugalia, România, Franţa, Austria, Ucraina, Coreea de Sud. A dirijat majoritatea orchestrelor simfonice ale țării, dar a fost prezent în concerte și în Franța, Rusia, Germania. A mai fost prezent la Filarmonica Pitești în stagiunile trecute, ultima oară în 18 februarie 2016.

Născut într-o familie de muzicieni (tatăl este instrumentist în orchestra Filarmonicii Brașov), Paul Ionescu a continuat tradiția, îndrumat fiind, inițial, de tatăl său. A studiat pianul la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea" din Brașov, la clasa prof. univ. dr. Corina Ibănescu. A debutat, la 9 ani, ca solist, alături de Filarmonica Brașov, dirijor, Cristian Oroșanu. Deși tînăr, are o bogată experiență competițională, participând și câștigând premii la concursurile de naționale și internaționale de gen. A susținut recitaluri camerale, dar a fost și solist în concerte Mozart, Haydn, Beethoven. A colaborat cu filarmonicile din Brașov, Bacău, Botoșani. Dintre concertele internaționale amintim pe cele de la Pisa, Luca și Castelnuovo del Garfagnana (Italia) și Chișinău (Republica Moldova). Este în premieră la Filarmonica Pitești.

Taylor, noul produs muzical al piteșteanului Codruț Croitoru Înființată în acest an, Taylor este o trupă formată din muzicieni tineri ce abordează genul pop-rock cu valențe fresh. Absolvent al Universității Naționale de Muzică București, în anul 2010, la clasa regretatului profesor Anton Șuteu, piteșteanul Codruț Croitoru este un muzician cu notorietate, mai ales din ...
Flautul și Casandra lui fermecată Înlănțuirea zilelor care celebrează dragostea a adus pe scena Filarmonicii Pitești cel mai frumos concert de la începutul anului, ținut cu sala plină. Prim-dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea s-a întrecut pe sine prin alegerea muzicală dar mai ales prin alegerea solistei, o prezență caldă, răpitoare prin zâmbet și...
Dirijorul vrăjitor și orchestra fermecată Celest. Acesta este cuvântul care-l poate descrie corect și complet pe încă tânărul dirijor Tiberiu Dragoș Oprea. Pregătirea și-a însușit-o odată cu zestrea genetică fiind fiul ultimului mare folclorist și profesor doctor al Conservatorului, domnul Gheorghe Oprea, îndrumarea artistică fiindu-i imprimată cu pa...
Raymond cel talentat și aplauzele de aur Performanța nu este un profit imediat, ci ea se atinge ca rezultat al procesului educativ dus în timp cu stăruință, întregind astfel talentul. Și toate acestea și-au dat concursul joi seara, 16 ianuarie, în persoana tânărului oboist Raymond Cinpoieșu (amuzantă potrivire a sorții între numele solistului și ins...
EMINESCU ŞI DRAGOSTEA: Veronica Micle-perechea poetului nepereche- partea I Poet popular prin romanţele sale de dragoste, intrate pe coarda viorilor în conştiinţa celor mai umile fete suburbane, Eminescu a fost adoptat de sufletul mulţimii în fiinţa lui istorică, transfigurat şi idealizat după chipul liricii sale. Foarte curând, dar, s-a născut imaginea unui îndrăgostit nefericit d...
Dacă e joi, e Filarmonică. Se pun în vânzare abonamente și bilete pentru a doua parte a stagiunii Mâine, joi, 9 ianuarie, dis de dimineață, Filarmonica Pitești, că doar deja piteștenii știu că joia este ziua de Filarmonică, deschide invitația pentru a doua parte a stagiunii 2019-2020 către public cu punerea în vânzare a abonamentelor și biletelor. Pentru cele aproape 6 luni muzicale, doritorii vor scoate...
Mărturii de Bobotează și Sfântul Ion: Mă uit la Cer și-nchin privirea Afară miroase a ger şi trosneste zăpada sub paşi, iar românii sărbătoresc Boboteaza şi Sfântul Ioan încercând să-şi încălzească sufletele prin puterea rugăciunii şi însemnătatea sărbătorilor creştine ce de veacuri mână tot omul la cumpăt, credinţă, întoarcerea cu faţa către Dumnezeu, căinţă şi curăţire pentru...
Seară de regal muzical la Filarmonica Pitești Stagiunea Filarmonicii din acest an s-a încheiat cu un regal vienez susținut cu casa închisă. Cum se putea altfel decât cu o sală plină de suflete care se hrănesc joi de joi cu lucrări impresionante interpretate magistral de orchestră. Aseară au creat atmosferă de o eleganță răsunătoare împreună cu invitații...
Dumnezeu există și numele lui e Petrunija și Dimineața care nu se va sfârși, filmele acestui weekend... Sâmbătă, 7 decembrie 2019, ora 18.00, la Cinematograful de artă „București" se difuzează filmul „Dumnezeu există și numele lui e Petrunija". Regia îi aparține lui Teona Strugar Mitevska, în rolurile principale fiind Zorica Nusheva, Labina Mitevska și Stefan Vujisic. Filmul este o comedie spumoasă, fiind...
Schimbare dirijor la Filarmonica Pitești Din motive obiective, dirijorul GianPaolo Mazzoli (internat de urgență în spital) nu mai poate fi prezent la concertul din 5 decembrie. Acesta este înlocuit cu un alt dirijor de prestigiu, Valentin Doni (foto). Joi, 5 decembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, publicul este așteptat la primul c...
Dispeceratsedc
Evaanunt
Logodaciamioveni
Magic
Ultima oră: situația cazurilor de Covid-19 în Argeș Până astăzi, 29 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.982 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 12.829 au fost declarate vindecate și externate. Numărul de c...
Program special la Piața Dacia din Mioveni Având în vedere că zilele de 1 iunie şi 8 iunie 2020 sunt declarate zile libere, conducerea Primăriei Mioveni informează că programul de funcționare a Pieței Agroalimentare „Dacia” va fi redus, anunță primarul Ion Georgescu. Noul program d...
SedC Mioveni, anunț privind consumul de apă rece estimat și factura de regularizare Începând cu data de 01.06.2020, SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL va asigura citirea apometrului cu o periodicitate de 3 luni calendaristice, pentru clienții care nu au montate apometre cu modul electronic de citire de la ...
S.Ed.C Mioveni acționează în vederea asigurării unui grad corespunzător de curățenie orașului Mioven... În ultimele zile, angajații S.Ed.C Mioveni, au desfășurat o serie de acțiuni în vederea asigurării unui grad corespunzător de curățenie orașului. Parcurile, zonele de recreere, locurile de joacă, au trecut printr-un amplu proces de dezinfec...
Ion Mînzînă: Guvernul PNL îngroapă România Ion Mînzînă, președinte al PSD Argeș, afirmă că actualul Guvernul actual "îngroapă" România. "În timp ce premierul Ludovic Orban plantează prin Argeș copaci deja înrădăcinați, Guvernul său își bate în continuare joc de țară. Marele “strate...
PMP lansează www.solutiata.ro și campania Patriotismul înseamnă fapte. Spune soluția ta! PMP lansează www.solutiata.ro și campania ”Patriotismul înseamnă fapte. Spune soluția ta!”. "România are nevoie de fiecare dintre noi, de soluții concrete. Obiectivul campaniei este să colecteze și să pună în dezbatere soluțiile propuse de...
Centrulculturalmioveni
Kiss
 
salubritate 1
 







Ziare Online

Primaria Mioveni

Primaria Bascov

Ziare
 
salubritate2000