1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Deputatul Simona Bucura Oprescu, la lansarea volumului Jurnal de Război, la Cercul Militar Național

sbo octombrie 2După lansările de la Mioveni, Pitești, București sau Târgul de Carte Gaudeamus, luni seară volumul "Jurnal de Război" – mărturii din transeele Întregirii României, coordonată de poetul argeșean Dan Drăgoi, a fost lansată și la Cercul Militar Național, la invitația președintelui Comisiei pentru Apărare, Ordine publică și Siguranță Națională, Dorel-Gheorghe Căprar.

Evenimentul a fost moderat de prof. Ștefan Popescu din cadrul SNSPA, invitați fiind lector univ. Cornel Popescu, directorul Muzeului Județean Argeș, deputat Simona Bucura Oprescu, și evident autorul, Dan Drăgoi, alături de o parte a echipei de producție a documentarului Jurnal de Război – o producție 100% argeșeană.

Volumul aduce în fața publicului notițele pierdute ale unor eroi argeșeni – sublocotenent Gheorghe Bădescu din Slănic și sublocotenent Nicolae Șuța din Domnești, scrise pe front în timpul campaniei din 1916-1917 și reprezintă o istorie vie ieșită la lumină în Anul Centenarului. Prin publicarea acestui jurnal de război publicul cititor este îndemnat să păstreze vie amintirea celor care s-au jertfit pentru înfăpuirea idealului suprem de a trăi liberi într-o țară unită.

NICOLAE BRÂNZEA A PRELUAT CONDUCEREA INSTITUTULUI PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI De curând, argeșeanul Nicolae Brânzea a preluat șefia Institutului "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru Românii de Pretutindeni, devenind astfel noul director executiv al instituției din Capitală. Numirea sa în funcția de director general al IEH a fost făcută de ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intot...
ALIN CĂLINESCU - STRATEGIE MANAGERIALĂ BAZATĂ PE PROFESIONALISM ŞI EXPERIENŢĂ Articol scris de - Antoniu Neguț Centrul Cultural Mioveni este o instituţie de cultură înfiinţată în anul 2007 printr-o hotărâre a Consiliului Local MIoveni, ce desfăşoară activităţi ce au drept ca scop educarea artistică a publicului prin programe specifice, sprijinind tinerii şi artiştii valoroşi în afirma...
FAIMOS CONCURS DE MATEMATICĂ ÎN MIOVENI Concursul de matematică „Dan Barbilian" este o competiţie adresată elevilor de clasa IV-XII, și este organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeș, în parteneriat cu Primăria, Consiliul Local, Centrul Cultural Mioveni şi Asociația de Părinți a Şcolii Gimnazială „Liviu Rebreanu" din Mioveni. La acest concu...
MOROMEŢII 2, CU SALA PLINĂ LA MIOVENI Sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni a fost plină "ochi", marți seară, la cele două reprezentații a celui mai aşteptat film din acest an: "Moromeţii 2". Din distribuţie fac parte mari actori români: Horaţiu Mălăele în rolul lui Ilie Moromete; Dana Dogaru - Catrina Moromete; Florin Zamfirescu (Ţugu...
Deputatul Simona Bucura Oprescu, la lansarea volumului Jurnal de Război, la Cercul Militar Național După lansările de la Mioveni, Pitești, București sau Târgul de Carte Gaudeamus, luni seară volumul "Jurnal de Război" – mărturii din transeele Întregirii României, coordonată de poetul argeșean Dan Drăgoi, a fost lansată și la Cercul Militar Național, la invitația președintelui Comisiei pentru Apărare, Ordine...
Un argeşean cântă Imnul Centenarului pe marile scene ale ţării În anul de graţie 2018, societatea civilă este la fel de interesată de sărbătoarea națională în egală măsură cu autorităţile, iar un tânăr piteştean a compus Imnul Centenarului. Prin gestul său, Andrei Tase, fiul medicului cardiolog Adrian Tase, vrea să contribuie la sărbătoarea Marii Uniri şi se declară mând...
Eveniment de marcă la Mioveni: Un general cât un centenar În Anul Centenarului, Argeșul își respectă valorile, motiv pentru care, joi, 29 noiembrie, Consiliul Județean și autoritățile locale din Mioveni îl vor aniversa pe Generalului de Brigadă în Retragere Constantin Năstase, în cadrul evenimentului- UN GENERAL CÂT UN CENTENAR! Evenimentul este programat pentru or...
Spectacol folcloric de ţinută la Mioveni Sub egida Centenarului, Primăria, Consiliul Local și Centrul Cultural Mioveni vor organiza sâmbătă, 1 decembrie 2018, un spectacol folcloric de excepție susținut de către Ansamblul „Dor Bucovinean" Cernăuți, Taraful "Gabi Bunea" și Emilia Dorobanțu. În costume populare de o frumusețe rară, cu soliști și dans...
Delegaţii din oraşele înfrăţite vin la Mioveni de Ziua Națională Cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României, la Mioveni vor fi prezenți oaspeţi de peste hotare, mai precis reprezentanţi ai oraşelor înfraţite. Este vorba de delegații din Petrich (Bulgaria), Salamina (Grecia), Măgdăcești, Scoreni (Moldova), Landerneau (Franța) și Istra (Rusia). Delegaţiile prezent...
Monument în cinstea eroilor, la Clucereasa Pentru a marca sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, la inițiativa autorităților locale s-a decis ridicarea unui monument comemorativ, în cartierul Clucereasa. Crucea din lemn este dedicată eroilor căzuţi la datorie pe câmpurile de luptă (1918-2018) şi va fi amplasat în curtea Bisericii " Sf. Ilie" din Cluc...
Magic
Salubris
Novastanga
Machetaproiect
Zilierii pot fi folosiți din nou în mai multe domenii de activitate După ce a redus drastic, la finele anului 2018, domeniile în care pot fi folosiți zilieri, Guvernul s-a răzgândit și a extins lista activităților la care pot fi folosiți aceștia, conform unei ordonanțe de urgență care se aplică deja de vine...
Noi audieri la DNA în dosarul lui Drăghici privind fraudarea fondurilor PSD Fostul președinte al Autorității Electorale Permanente Daniel Barbu a sosit miercuri la sediul DNA. El nu a făcut niciun fel de declarații legate de motivul pentru care a fost chemat de procurori. ”Nu am niciun comentariu de făcut”, a spus...
Nova Skin Clinique – servicii de epilare defiinitivă la cele mai înalte standarde Specialiștii în estetică Nova Skin Clinique vă vor recomanda cele mai bune și sigure opțiuni pentru nevoile dumneavoastră, rezultatele tratamentului putând astfel varia de la pacient la pacient în funcție de factorii specifici estetico-medi...
Robert Tudorache, la Consiliul Informal de Energie: Viitorul energetic are în centrul dezvoltării ce... Președintele ALDE Pitești, Robert Tudorache, a participat, în calitatea sa de secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, la primul Consiliu Informal de Energie sub Președinția Română a Consiliului UE. Evenimentul, care a fost prezi...
În prezența liderului OT Pro România, Anin Bucurel și-a prezentat echipa În data de 5 aprilie, Miroslav Stanici, coordonatorul echipei de tineret a partidului Pro România, a fost prezent în Argeș pentru a participa la o ședință a organizației județene, prilej cu care liderul Anin Bucurel și-a prezentat echipa. ...
PRO România a propus cea mai bună listă de candidați pentru alegerile parlamentare PRO România a venit în fața românilor cu cea mai bună lista de candidați pentru alegerile europarlamentare: o listă care îmbină experiența și performanțele unui comisar european – Corina Crețu, și a trei foști premieri – Victor Ponta, Mihai...
Vasilescupasti
Kiss
 
salubritate 1
 







Ziare Online

Primaria Mioveni

Primaria Bascov

Ziare
 
salubritate2000