1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Apă Canal Piteşti, apel către consumatori. Sesizaţi conectările ilegale!

acp conectari ilegaleS.C. Apă Canal 2000 S.A. Piteşti efectuează zilnic controale în toată aria de operare a societăţii, prin echipe mixte, care identifică poziţia reţelelor, a branşamentelor de apă şi a racordurilor de canalizare, efectuează monitorizări cu camera de inspecţie video, în vederea identificării situaţiilor în care au loc încălcări ale prevederilor legale, contractuale şi ale Regulamentului serviciului de alimentare cu apă şi canalizare.

Astfel, în perioada ianuarie-august 2017 au fost identificate peste 250 de locaţii la care s-au constatat în principal următoarele neconformităţi:

- utilizatori branşaţi clandestin la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare, fără avizul Operatorului;
- utilizatori care sunt branşaţi la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare, dar deţin şi branşamente clandestine;
- utilizatori care sunt branşaţi la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare, faţă de care a existat suspiciunea de fraudare a consumului înregistrat de aparatele de măsură şi aceasta a fost confirmată.

Suspiciunea a fost indicată de alarmele furnizate de modulul radio, utilizat pentru transmiterea datelor la distanţă (exemplu: alarma de „curgere inversă");

- utilizatori cu apometrul defect, blocat, spart, montat incorect, fără sigiliul Operatorului şi/sau sigiliul metrologic sau cazuri în care contorul lipseşte din instalaţie;
- utilizatori la care s-a constatat intervenţia neautorizată sub orice formă asupra branşamentului, asupra contorului sau asupra modulului (urme vizibile pe mufe, holendere, filtre) în scopul influenţării indicaţiilor acestora;
- utilizatori la care s-a constatat executarea de lucrări clandestine de ocolire a contorului.

Conectările ilegale la sistemul public de alimentare cu apă conduc deseori la un nivel scăzut de presiune în reţea, dar şi la producerea unor avarii pe segmentul de distribuţie; pentru executarea lucrărilor de remediere a avariilor pot fi deconectate de la serviciul de alimentare cu apă străzi întregi, spre disconfortul a zeci de mii de consumatori.

Branşamentele ilegale (de tipul bypass, dublu branşament) afectează nu doar Operatorul ci şi ceilalţi consumatori contractuali, care îşi plătesc facturile la zi şi care, mai ales pe perioada de secetă, riscă să rămână fără apă. Realizarea de branşamente clandestine prezintă pericol pentru întreg procesul de alimentare cu apă a consumatorilor. În majoritatea cazurilor procedurile de conectare ilegală sunt executate cu nerespectarea condiţiilor tehnice elementare, lipsa procedurilor de dezinfectare şi spălare a reţelelor având implicaţii asupra calităţii apei potabile.

De asemenea, racordările neautorizate la reţeaua de canalizare pot conduce la deversări necontrolate ale volumului apei uzate ceea ce presupune o suprasolicitare în funcţionarea reţelelor şi staţiilor de pompare a apelor uzate.

S.C. Apă Canal 2000 S.A. va intensifica acţiunile de control, menite să identifice branşamentele de apă şi racordurile de canalizare clandestine şi va aplica prevederile legale fără nici o concesie, respectiv: facturarea prejudiciului adus Operatorului şi a expertizei tehnice (taxa de audit) şi sesizarea organelor de urmărire penală în cazurile confirmate de „furt de apă".

Pentru stoparea acestor acţiuni ilegale de furt de apă din sistemul public de alimentare cu apă, racordare la sistemul public de canalizare fără avizul Operatorului şi orice modalitate de fraudare a consumului înregistrat de aparatul de măsură, rugăm consumatorii să anunţe reprezentanţii S.C. Apă Canal 2000 S.A. prin sesizarea oricărei situaţii care pare suspectă la Ghişeul Unic al societăţii din Piteşti, Bd. I.C. Brătianu, nr. 24A sau pe adresa de e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. .

Lucrările specifice în sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare pe domeniul public sunt execut... Societatea Apă Canal 2000 SA, operator regional al serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare în judeţul Argeş, informează că pe domeniul public al localităţilor din aria sa de operare lucrările specifice în sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare sunt executate exclusiv de SC Apă Canal 2000 SA....
Se opreşte apa în Piteşti. Vezi în ce cartiere! Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti anunţă că în ziua de miercuri 27 iunie 2018, între orele 09.00 - 12.00, furnizarea apei potabile va fi sistată în municipiul Piteşti, cartier Gavana, Balotesti, Grigoresti, Grigorie Leu, Nicolae Labis, Petre Ispirescu, Antim Ivireanu. Oprirea furnizării apei este urmare a...
Apă Canal anunţă oprirea apei în Piteşti, cartier Trivale, şi Moşoaia, în data de 25 iunie 2018 Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti anunţă că în ziua de luni 25 iunie 2018, între orele 09.00 - 12.00, furnizarea apei potabile va fi sistată în municipiul Piteşti, cartier Trivale, şi parţial în comuna Moşoaia. Oprirea furnizării apei este urmare a faptului că Distribuţie Energie Oltenia S.A. va întrerupe...
Măsuri pentru intrarea în legalitate a utilizatorilor clandestini ai serviciilor prestate de Apă Can... Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti, operator regional al serviciilor de apă şi de canalizare în judeţul Argeş, continuă campania de identificare a pierderilor de apă din sistemul public, dar şi de verificare a clienţilor săi în ceea ce priveşte legalitatea utilizării serviciilor prestate, în baza contractel...
Racordarea la reţelele de apă şi de canalizare executate cu fonduri europene a imobilelor din Topolo... Societatea Apă Canal 2000 S.A. Piteşti anunţă finalizarea lucrărilor executate în oraşul Topoloveni (străzile Inuri şi Crinteşti) şi în comunele Albota, Moşoaia şi Merişani prin Proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Argeş" şi invită cetăţenii din aceste localităţ...
Robert Tudorache, în China la un seminar dedicat cooperării economice cu țările din Europa Centrală ... Președintele ALDE Pitești Robert Tudorache a fost prezent, în calitate de secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, într-o vizită de lucru de 10 zile în China. Robert Tudorache a participat la Beijing la "Belt and Road International Financial Excange and Cooperation Seminar", un Forum dedicat oportuni...
Prelucrarea datelor cu caracter personal ale beneficiarilor S.C. APĂ CANAL 2000 S.A. Piteşti S.C. APĂ CANAL 2000 S.A., cu sediul social în B-dul I.C. Brătianu nr. 24A, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J03/185/2000, CUI 13009001, în vederea prestării serviului public de alimentare cu apă şi canalizare, precum şi pentru prestarea serviciilor conexe (emitere autorizaţii, analize de laborator...
Apă Canal 2000 participă la Forumul Regional al Apei Dunăre - Europa de Est  EXPOAPA 2018 Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti participă în aceste zile la Forumul Regional al Apei Dunăre - Europa de Est, care se desfăşoară la Bucureşti, Palatul Parlamentului, în perioada 14 - 16 mai 2018. Forumul este organizat de Asociaţia Română a Apei, iar manifestările cuprinse în cadrul acestuia se adresează...
Lactate Brădet vă urează Sărbători fericite! Învierea Domnului să vă încălzească sufletele, să vă lumineze zilele şi să vă deschidă inimile spre iubire, credință și iertare. Hristos a Înviat! Director general, Marius Badea
Robert Tudorache: A fost făcut un pas important în concretizarea proiectului ALFRED Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Robert Tudorache, a participat, miercuri, 14 martie, la semnarea unui Memorandum de Înțelegere între SN Nuclearelectrica SA și Parteneriatul pentru Cercetare și Educatțe pentru Sisteme Nucleare Avansate („CESINA"), reprezentat de Institutul pentru Cercetări Nucleare ...
 
salubritate 1
 







Ziare Online

Primaria Mioveni

Primaria Bascov

Ziare
 
salubritate2000