1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Mînzînă: Promovarea unor oameni ai PNL în funcții publice nu are legătură cu competența

ion minzinaPreședintele PSD Argeș Ion Mînzînă a spus astăzi, referitor la numirea unor persoane apropiate de PNL în funcții de conducere la instituții publice, că “promovările făcute acum nu au legătură cu competența”.

“Când primul om al partidului are o pauză de câțiva ani în CV, ce să aștepți de la cei aflați în subordinea sa? De asemenea, președintele PNL Argeș are vreo trei dregătorii pe la București. Eu zic să nu se oprească aici, mai poate duce vreo două-trei! Același președinte al PNL Argeș acuză unele dintre privatizările făcute în guvernări ale PSD.

Dar de ce nu spune nimic despre privatizările făcute în anii 1996 – 2000, 2004 – 2008 și 2009 – 2012, când PNL sau PDL au fost la putere? Va constata că, de fapt, “jaful pesedist” pe care îl acuză a fost mai mult jaf liberal! Întreb și eu: nu cumva acest președinte al PNL Argeș este pus acolo, la instituția de la București pe care o conduce, pentru a pune la cale privatizările CEC, Hidroelectrica, Distrigaz și altele, adică unitățile cele mai profitabile ale statului român?”, a declarat Ion Mînzînă care a mai adus în discuție și modul cel puțin dubios în care președintele PNL Argeș și-a impus favoritul în funcția de prefect al județului Argeș, dar și faptul că, de când a venit la putere, PNL a angajat în structurile de stat peste 6.000 de persoane – “familii întregi, rubedenii, fini și amante” (în condițiile în care PNL arăta cu degetul PSD pentru angajări la stat).

Liberalii dau în clocot! Mihai Coteț, pus la zid după declarațiile contondente la adresa conducerii ... Articol de ARGESFOCUS – Publicat miercuri, 13 ianuarie 2021 Liberalii din PNL Pitești și PNL Argeș reacționează dur după ce Mihai Coteț, vicepreședintele organizației municipale, a făcut, atât prin intermediul rețelelor de socializare, cât și a presei locale, mai multe declarații considerate ofensatoare la a...
Remus Mihalcea: Vreau să lupt în Parlament pentru ca România să nu mai treacă niciodată printr-o cri... Articol de ARGESFOCUS – Publicat miercuri, 02 decembrie 2020 Candidat PSD Argeș pentru Camera Deputaților, dr. Remus Mihalcea, managerul Spitalului Colentina din București, a ajutat de-a lungul carierei mulți argeșeni. Are 35 de ani și a fost medic la Spitalul Județean Argeș, la Spitalul de Pediatrie din Pit...
Cătălin Mîndroc, candidat PSD Argeș pentru Camera Deputaților: Este nevoie să sprijinim firmele și p... Articol de ARGESFOCUS – Publicat sâmbătă, 28 noiembrie 2020 La doar 34 de ani, a condus mai multe societăți din postura de director general, societăți din domeniul comerțului intern și internațional, Cătălin Mîndroc este candidat al PSD Argeș pentru Camera Deputaților. Formator de conexiuni cu furnizorii ext...
Ovidiu Puiu: Voi lupta în Parlament pentru stimularea muncii și întărirea clasei de mijloc! Articol de ARGESFOCUS – Publicat joi, 26 noiembrie 2020 Profesorul universitar doctor Ovidiu Puiu consideră că nivelul foarte ridicat de sărăcie în rândul persoanelor ocupate este una dintre cele mai profunde probleme ale României de astăzi. Măsurile de stimulare a muncii propuse prin programul de guvernare ...
Andrei Gerea: Populația are nevoie de informații clare referitoare la vaccinul împotriva COVID Articol de ARGESFOCUS – Publicat miercuri, 25 noiembrie 2020 Deputatul independent Andrei Gerea a avertizat că populația are nevoie de informații cât mai clare și de asigurări din partea specialiștilor pentru a avea încredere în vaccinul împotriva COVID. El a subliniat și că autoritățile trebuie să se implic...
JURNAL DE CAMPANIE. Liberalii, la Curtea de Argeș Articol de ARGESFOCUS – Publicat duminică, 22 noiembrie 2020 Echipa de campanie a PNL Argeș, împreună cu candidații Daniel Constantin, Mădălin Marinescu, Gheorghe Alecsei, Gelu Tofan, Radu Pârva, Dorina Stanciu și Cătălin Ducu au fost astăzi printre locuitorii din orașul regal, Curtea de Argeș. Candidații PN...
Nicolae Dinică: Echipa PSD are soluții pentru salvarea României! Articol de ARGESFOCUS – Publicat duminică, 22 noiembrie 2020 Primar al comunei Corbeni, licențiat în Teologie, Nicolae Dinică este și masterand în Administraţie Publică și Putere Executivă. Afirmă că principala sa preocupare în Parlament va fi îmbunătățirea vieții românilor. "Acum când trăim într-o perioadă...
Planul Marshall al PNL pentru dezvoltarea României Articol de ARGESFOCUS – Publicat duminică, 22 noiembrie 2020 Planul Marshall a fost un plan de reconstrucție conceput și lansat de SUA în anul 1947. Proiectul economic a fost destinat țărilor europene afectate de Al Doilea Război Mondial având ca scop ajutorul financiar rapid pentru reconstrucția Europei. P...
PMP și-a prezentat Programul de guvernare Articol de ARGESFOCUS – Publicat sâmbătă, 21 noiembrie 2020 Programul de guvernare al Partidului Mişcarea Populară cuprinde aproximativ 200 de proiecte şi măsuri concrete care, odată aplicate, vor ajuta România să facă un pas semnificativ înainte din punct de vedere economic, social, administrativ. "Având î...
JURNAL DE CAMPANIE. Liberalii argeșeni au fost azi în comunele de pe valea Cârcinovului și valea Rân... Articol de ARGESFOCUS – Publicat vineri, 20 noiembrie 2020 Echipa de campanie a PNL Arges a fost azi in comunele de pe valea Carcinovului și valea Râncăciovului: Boțești, Dobrești, Beleti-Negresti, Priboieni și Călinești. Omul de afaceri Radu Pirva, candidat pentru Senat, a stat de vorbă cu argeșenii din ac...
Dispeceratsedc
Logodaciamioveni
În slujba dreptății și 5 Minute – filmele acestui week-end la Cinematograful București. Sesiune Q&A ... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 22 ianuarie 2021 Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, de la ora 18:00, la Cinematograful de artă „București” va fi proiectat filmul „În slujba dreptății” (”Just Mercy”), cu Michael B. Jordan, Jamie Foxx, B...
Gelu Tofan: Economia va crește real și sustenabil, cu beneficii concrete pentru români, prin măsuri ... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 22 ianuarie 2021 Cu guvern PNL, România a trecut cu bine în 2020 prin criza economică generată de pandemia de COVID. Doar măsurile de dreapta, prietenoase cu mediul de afaceri, pot crea...
Logosedc
 
salubritate 1
 







Ziare Online

Primaria Mioveni

Primaria Bascov

Ziare
 
salubritate2000