1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Oficial: DNA îl urmărește penal pe Miuțescu

adrian miutescu nouArticol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 12 noiembrie 2021

Procurorii DNA de la Serviciul teritorial Pitești au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Gheorghe Adrian Miuțescu, președinte al Organizației Județene Argeș a PNL și deputat în Parlamentul României.

Acesta este acuzat de opt infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000).

Alături de el au mai fost puși sub urmărire penală Gelu Tofan, președinte al Organizației Pitești a PNL și viceprimar al municipiului Pitești, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000).

Și Cristian Mitrofan, vicepreședinte al Organizației Județene a PNL, este anchetat sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000).

Procurorii l-au pus sub urmărire penală și pe Ovidiu Chiru, comisar superior la Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș, pentru instigare la una dintre infracțiunile reținute în sarcina primului menționat.

În ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale se arată că, în cauză există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă de existență a infracțiunilor precizate, fiind conturată următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie – iulie 2021, suspectul Miuțescu Gheorghe Adrian, la instigarea suspectului Chiru Ovidiu, și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția de președinte al Organizației Județene a partidului din care face parte, pe lângă conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, pentru a determina numirea celui din urmă, dar și a unei alte persoane în funcții de conducere la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș. Aceasta, în condițiile în care postul vizat de Chiru Ovidiu fusese ocupat prin concurs de o altă persoană.

În aceeași manieră, Miuțescu Gheorghe Adrian ar fi procedat pentru numirea unei persoane într-o funcție de conducere la Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia și de mutare a sediului Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia de la Ploiești la Pitești.

În perioada iulie-august 2021, suspectul Miuțescu Gheorghe Adrian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția menționată în mod direct pe lângă un înalt demnitar pentru menținerea/numirea în funcțiile de inspectori școlari și directori de școli a unor persoane agreate de partid, aceste influențe fiind exercitate și la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Argeș.

Suspectul ar fi procedat similar, în cursul lunii februarie 2020, precum și în lunile aprilie și august 2021, pe lângă conducerea Companiei Naționale Poșta Română în scopul angajării unei persoane la această instituție, respectiv a numirii unei alte persoane într-o funcție de conducere la nivel județean.

În perioada iulie – august 2021, suspectul Tofan Gelu și Mitrofan Cristian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcțiile ocupate in partid, pe lângă persoane din Inspectoratul Școlar Argeș, în scopul menținerii unei anumite persoane în funcția de inspector școlar sau în scopul numirii aceleiași persoane ca director la un liceu, prin eludarea procedurilor legale, precum și pentru numirea în funcția de directori de școli a unor persoane agreate de partid.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Adrian Bughiu, atac dur la Elena Lăsconi Articol de ARGESFOCUS - Publicat vineri, 28 ianuarie 2022 Adrian Bughiu, vicepreședinte al CJ Argeș, afirmă că "dinspre Câmpulung există o doamnă primar care tot încearcă să bage capul în fotografie și lansează tot felul de atacuri la adresa PSD și a Consiliului Județean pentru a-și acoperi incapacitatea de ...
Gelu Tofan rămâne în PNL Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 21 ianuarie 2022 În urma ședinței Biroului Permanent Județean Argeș din data de 20 ianuarie 2022 și a transmiterii în media a unui comunicat de presă privind dizolvarea organizației municipale a PNL Pitești, Gelu Tofan face o serie de precizări.  "Sunt membru...
Alina Gorghiu dă milităria jos din pod. Vezi ce decizii s-au luat în prima ședință a BPJ al PNL Arge... Articol de ARGESFOCUS – Publicat joi, 20 ianuarie 2022 Astăzi a avut loc prima ședință a Biroului Permanent Județean al PNL Argeș , în noua formulă, ședința fiind condusă de președintele interimar, Alina Gorghiu. În cadrul ședinței a fost prezentată o analiză a situației politice naționale, dar și județene. ...
Vom încerca să reducem din cheltuielile de funcționare și să creștem procentul alocat dezvoltării Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 22 ianuarie 2022 Față de bugetul de anul trecut, în valoare de 90 de milioane de euro, anul acesta Consiliul Județean Argeș are preconizat un buget de 120 de milioane de euro. Dincolo de posibile cheltuieli neprevăzute și de îngrijorările generate de creșterile fact...
Deputat PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu: Investițiile CNI finanțate din PNRR se vor putea derula ... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 18 ianuarie 2022 Investițiile CNI finanțate din PNRR se vor putea derula mai ușor, anunță deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu. Parlamentarul argeșean precizează că a fost lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea și ...
Mitrofan a demisionat din funcția de președinte al PNL Curtea de Argeș Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 18 ianuarie 2022 Președintele organizației PNL Curtea de Argeș, Cristian Mitrofan a hotărât să înainteze conducerii județene a PNL demisia din funcția de lider al filialei municipale. Decizia este motivată de rațiuni personale, dar și din dorința de a permite un re...
Biroul Permanent Național al PNL a validat noua conducere a PNL Argeș Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 14 ianuarie 2022 Biroul Permanent Național al PNL a validat componența noului Birou Permanent Județean interimar al PNL Argeș. Noul BPJ va asigura conducerea filialei județene, ulterior urmând stabilirea unui calendar pentru organizarea alegerilor interne. Accentul...
Deputat PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu: Mai mulți bani din redevențe pentru autoritățile locale Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 13 ianuarie 2022 Autoritățile locale vor beneficia de mai mulți bani din redevențe, anunță deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu. Astfel, Guvernul a adoptat o hotărâre care reglementează metodologia prin care primăriile și Consiliile Județene pe raza cărora se...
Bogdan Minciunescu a fost numit subprefect al județului Argeș! Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 13 ianuarie 2022 Guvernul a emis miercuri, 12.01.2022, hotărârea prin care Bogdan Minciunescu, consilier local al orașului Mioveni, a fost numit în funcția de subprefect al județului Argeș. Hotărârea a fost publicată tot ieri în Monitorul Oficial al României. Licenți...
Donație de carte din partea Alinei Gorghiu în Argeș Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 12 ianuarie 2022 Sute de cărți care au format bradul de Crăciun de la Senat au fost donate, ieri, de președintele interimar al PNL Argeș, senatorul Alina Gorghiu, copiilor Școlii Generale din Zărnești, Mălureni. Domnia sa a precizat că toți copiii din mediu rur...
Libelonou
Dispeceratsedc
Logodaciamioveni
Gard Școala Gimnazială Traian, investiție finalizată Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 28 ianuarie 2022 Primăria Municipiului Pitești informează că lucrările de execuție la obiectivul „Gard Școala Gimnazială Traian” au fost finalizate.   Lucrările au constat în realizarea ...
Reconfigurare a unei intersecții din Pitești Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 28 ianuarie 2022 Primăria Municipiului Pitești, prin Administrația Domeniului Public, efectuează lucrări de reamenajare la intersecția Bulevardului Republicii cu strada Victoriei pentru a mări su...
Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 25 - 28 ianuarie 2022, noi evenimente cultural-edu... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 26 ianuarie 2022 Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 25 - 28 ianuarie 2022, noi evenimente cultural-educative, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instit...
Pitești: Filme cerute de public la Cinematograful București Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 26 ianuarie 2022 Sâmbătă, 29 ianuarie 2022, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „București” va fi reproiectat la cererea publicului, filmul „Little Joe”, cu Emily Beecham, Kerry Fox și B...
Platformă online care va permite schimbarea furnizorului de energie electrică și gaze în 24 de ore Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 27 ianuarie 2022 Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică...
Urgentarea racordării la reţelele de apă şi de canalizare a imobilelor din municipiul Piteşti​ Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 27 ianuarie 2022 Societatea Apă Canal 2000 SA recomandă cetăţenilor care deţin imobile în municipiul Piteşti, care nu au branşamente/racorduri de apă/canalizare şi sunt situate pe următoarele străzi...
FC Argeș – Dinamo București, vineri, ora 20.00, Digi Sport, Look Sport, Telekom Sport Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 20 ianuarie 2022 În acest weekend se va relua campionatul la Liga I. FC Argeș și Dinamo București vor deschide vineri, de la ora 20.00, runda cu numărul 22 din Casa Liga 1. Confruntarea de pe stadi...
CS DACIA MIOVENI - CSM BUCUREȘTI: LIVE pe pagina de Facebook a clubului CS Dacia Mioveni 2012 Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 12 decembrie 2022 Primarul Ion Georgescu anunță că fanii echipei feminine de handbal din Mioveni, alături de toți iubitorii handbalului pot urmări în direct partida CS DACIA MIOVENI - CSM BUCUR...
Logoccm
Logosedc
 
salubritate 1
 







Ziare Online

Primaria Mioveni

Primaria Bascov

Ziare
 
salubritate2000