1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Atelier al leadership-ului feminin francofon la București

sbo francofonie1Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 25 septembrie 2023

Cea mai sigură, cea mai echitabilă și cea mai progresistă cale pentru a avansa societățile noastre este să oferim șanse egale femeilor și, mai mult, să promovăm măsuri care să le ajute să își folosească întregul potențial în viața publică, afirmă deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, ministru al Muncii și al Solidarității Sociale.

''Începând de astăzi, Bucureștiul este gazda și capitala leadership-ului feminin francofon. 2023 este anul în care România aniversează 30 de ani de #Francofonie instituțională.

Dacă edițiile anterioare ale Atelierului de Leadership Feminin s-au desfășurat la Paris, acum este pentru prima dată când locul se schimbă, gazda fiind Bucureștiul - Micul Paris.

Va fi o săptămână în care #femei #parlamentar din România, Canada, Bulgaria, Maroc, Camerun, Republica Congo, Coasta de Fildeș, Benin și Senegal selectate de APF vor beneficia de formare oferită de profesori universitari reputați de la Școala Națională de Administrație din Paris și de la Universitatea din București cu privire la prezența femeilor în politică, politici publice, comunicare.

Le mulțumesc domnilor Alfred Simonis - președinte al Camerei Deputaților - și Sorin Cîmpeanu - vicepreședinte al Senatului României - pentru sprijinul oferit.

Îi mulțumesc doamnei Chantal Soucy - vicepreședinte al Adunării Naționale din Quebec și președinte al Rețelei Femeilor Francofone - pentru că a acceptat să organizăm la București acest eveniment.

De asemenea, le mulțumesc doamnei Natalia Intotero - ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, domnului Gavin Buchan - ambasadorul Canadei în România, domnului Luca Niculescu - secretar de stat Ministerul Afacerilor Externe, doamnelor Luminița Popescu - președinte Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse, Ionela Băluță - profesor la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București, dar și tuturor colegelor prezente: Aïcha Pierrette Hayatou - Cameroun, Lydienne Epouble - Cameroun, Catherine Kone - Coasta de Fildeș, Latifa Labhli - Maroc, Marie-France Lalonde - Canada, Pauline Kompany Sona - Republica Democratică Congo, Filiz Hyusmenova - Bulgaria, Gladys Tossou - Benin, Zénabou Kora - Benin, Martine Guillaud - Franța, Karine Gaudreault - Canada, Angelica Fădor - România, Simona-Maya Teodoroiu - România, Nicoleta-Matilda Goleac - România, Oana-Alexandra Cambera - România, Isabelle Kempeneers - APF, Natalie Énap Rinfret - Canada, Alphonsine Yolande Atangana - Cameroun, Sira Ndiaye - Senegal, Haniyeu Mbengue - Senegal, Thioro Fall Ndiaye - Senegal, Gueye Diop - Senegal.'', transmite ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Deputatul PNL Daniel Constantin, explicații în Dosarul vaccinurilor: Oamenii vor să știe ce s-a întâ... Articol de ARGESFOCUS - Publicat marți, 28 noiembrie 2023 Daniel Constantin, deputat PNL de Argeș, a declarat într-o emisiune la Digi TV, în care s-a discutat despre ridicarea imunității parlamentare a fostului premier Florin Cîţu, că oamenii vor să știe cu adevărat ce s-a întâmplat în pandemia Covid. "Nu j...
Nicolae Pavelescu: Prioritatea nu trebuie să fie majorarea salariilor din CNAS, ci asigurarea servic... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 23 noiembrie 2023 Guvernul și PSD a făcut tot ce e necesar pentru a asigura funcționarea sistemului de asigurări de sănătate, afirmă deputatul Nicolae Pavelescu, vicepreședinte al PSD Argeș.  ''Este timpul ca conducerea CNAS să vină și cu planul cerut de premier...
Senatorul Dănuț Bica: Proiect de lege pentru montarea obligatorie a repartitoarelor de căldură în ap... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 23 noiembrie 2023 Senatorul PNL de Argeș, Dănuț Bica susține că PNL a depus la Senat un proiect de lege prin care montarea obligatorie a repartitoarelor de căldură în apartamentele de bloc se prelungește cu un an, până la 31 decembrie 2024. Dănuț Bica: ”Inițiatorii l...
Simona Bucura-Oprescu: Dincolo de tot ce se spune, adevărul este unul singur: în 2024 pensiile român... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 21 noiembrie 2023 Camera Deputaților a adoptat aseară, în calitate de for decizional, noua lege a sistemului public de pensii. „Noua legea pensiilor a fost adoptată! Este o formă de respect pentru cei care au muncit și muncesc în România. Legea corectează inechit...
Ovidiu Puiu: Energia e motorul dezvoltării Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 20 noiembrie 2023 “Ostilitățile în desfășurare din Orientul Mijlociu, dar nu numai, sunt ca un butoi de pulbere. Las pentru moment deoparte discuțiile despre implicațiile în planul ordinii mondiale și mă opresc la un singur palier: energia. Văd deja multiple scenar...
Alina Gorghiu: Obsesia mea este ca parlamentarul care schimbă partidul să își piardă mandatul Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 15 noiembrie 2023 Alina Gorghiu, ministru al Justiției și senator PNL, președinte PNL Argeș, a afirmat că atunci când Constituţia va fi revizuită, lucru care, în opinia ei, ar fi necesar, ar trebui ca una dintre modificări să prevadă ca parlamentarul care migreaz...
Nicolae Pavelescu: România este determinată să utilizeze toate mijloacele diplomatice, politice și j... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 15 noiembrie 2023 România este determinată să utilizeze toate mijloacele diplomatice, politice și juridice pentru a-și atinge obiectivul de a adera la Spațiul Schengen, spune Nicolae Pavelescu, deputat PSD de Argeș.  ''Guvernul evaluează toate variantele po...
Dănuț Bica: Consolidarea patrimoniului cultural este un obiectiv pe care PNL și l-a asumat prin prog... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 14 noiembrie 2023 Consolidarea patrimoniului cultural este un obiectiv pe care PNL și l-a asumat prin programul de guvernare, spune senatorul de Argeș Dănuț Bica. ,,Ne concentrăm atât pe investițiile în infrastructură, cât și pe cele în serviciile publice din dome...
GOSPODĂRIILE ROMÂNILOR ȘI HRANA POPULAȚIEI NU SUNT SUBIECTE POLITICE Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 10 noiembrie 2023 Ministerul Agriculturii are soluții și oferă sprijin pentru toți fermierii, mici și mari, asociați în cooperative și gospodari simpli care duc tradițiile mai departe, afirmă deputatul PSD de Argeș Nicolae Pavelescu.  Adevărul este unul singu...
Proiectul privind noua lege a pensiilor publice, aprobat de Guvern Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 9 noiembrie 2023 Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de lege privind sistemul public de pensii. Pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari vor fi recalculate după noua formulă. Noua lege vine să corecteze inechitățile dintre cei care au...
Drteoaniversare
Rata șomajului în Argeș, mai mare decât media națională Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 30 noiembrie 2023 Numărul șomerilor înregistrați la 30 septembrie a.c. potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş, a fost de 8068 persoane, în creștere cu 83 persoane (+1,04%) ...
Expoziție inedită în cadrul Târgului de Crăciun Piteşti 2023! Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 30 noiembrie 2023 Societatea Salpitflor Green SA organizează, în colaborare cu unitățile de învățământ din municipiul Pitești, o expoziție de brazi decorați cu podoabe naturale, în cadrul ediției di...
Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 27-29 noiembrie 2023, noi evenimente cultural-educ... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 27 noiembrie 2023 Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 27-29 noiembrie 2023, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficia...
Recital-lecție pentru elevi, la Filarmonica Pitești Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 23 noiembrie 2023 Filarmonica Pitești organizează vineri, 8 decembrie, de la ora 13.00, la Centrul Multifuncțional, un recital-lecție pentru elevi, susținut de pianistul Nicolae Dumitru, solistul co...
Ministerul Finanţelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 29 noiembrie 2023 Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, din 27 noiembrie, titlurile de stat Fidelis denominate în lei şi în euro, informează Ministerul...
Articol de ARGESFOCUS - Publicat marți, 28 noiembrie 2023 OTHO AGRO-SERVICE S.R.L., titular al proiectului: „Linie de procesare oleaginoase în cadrul SC OTHO AGRO SERVICE SRL, comuna Căldăraru, județul Argeș", anunță publicul interesat asu...
Mesajul de Sfântul Andrei al deputatului PNL Daniel Constantin Articol de ARGESFOCUS - Publicat joi, 30 noiembrie 2023 Deputatul PNL de Argeș Daniel Constantin a transmis un mesaj tuturor sărbătoriților zilei Sfântului Andrei, Ocrotitorul României. Celor ce vă sărbătoriți azi ziua onomastică, vă dore...
Deputatul PNL Daniel Constantin, mesaj special de Sfinții Mihail și Gavriil Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 8 noiembrie 2023 Deputatul PNL de Argeș Daniel Constantin transmite un mesaj special cu ocazia marii sărbători a Sfinților Mihail și Gavriil: Cu ocazia zilei Sfinților Mihail și Gavriil, urez...
Drteodreapta
Logoccm
 
salubritate 1
 







Ziare Online

Primaria Mioveni

Primaria Bascov

Ziare
 
salubritate2000