1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Simona Bucura Oprescu: Este important să vorbim deschis despre viitorul tinerilor din România și din Europa

mica unire deputat bucuraAdministrațiile locale din Argeș au sărbătorit ziua de 24 ianuarie într-un cadru festiv. La Mioveni, așa cum ne-am obișnuit, au avut loc mai multe manifestări, iar în jurul prânzului toții participanții la eveniment s-au prins în hora unirii. Printre invitații primarului Ion Georgescu s-a numărat deputatul de Argeș Simona Bucura Oprescu.

"A fost o bucurie și o onoare pentru mine să particip la Mica Unire a Principatelor Române, eveniment organizat de Primăria și Consiliul local Mioveni. Mioveniul, cunoscut ca oraș al constructorilor de mașini, dar și ca oraș al tinereții, și-a asumat destinul său național și european și prin cultură și educație. Mica Unire a fost marcată printr-un eveniment cu tineri, o acțiune cu elevi și un eveniment care a reunit comunitatea din Mioveni.

Toate acestea au format un eveniment amplu, document pentru dezvoltarea și efervescența unui oraș tânăr într-o zi de Ianuarie 2019. Tinerii din Mioveni sunt inteligenți și deschiși.

Împreună cu parteneri din 16 țări ale Uniunii Europene sunt parte a proiectului Inovând și Consolidând Europa. Fiindcă fără tinerii vizionari din 1859 tinerii din 2019 nu ar fi putut discuta despre România așa cum o știm astăzi este important ca astăzi să vorbim deschis despre viitorul tinerilor din România și din Europa.

Și am vorbit în cadrul dezbaterii publice Viitorul tinerilor sub președinția României", a declarat deputatul de Argeș.

CRISTIAN GENTEA: ORGANIZĂM LA PITEȘTI FESTIVALUL CARE VA PUNE ORAȘUL PE HARTA MARILOR EVENIMENTE DIN... Articol de ARGESFOCUS.RO – Publicat sâmbătă, 19 septembrie 2020 Turismul festivalier - ca fenomen social ce contribuie la dezvoltarea durabilă – reprezintă o prioritate pentru majoritatea orașelor: 88 de festivaluri și evenimente culturale au fost organizate în Romania în anul 2019.  Urmărim, prin acest...
Alianța Național Țărănistă îl susține pe Virgil Baciu la președinția Consiliului Județean Argeș Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 17 septembrie 2020 Alianţa Naţională Ţărănistă, condusă în Argeş de George Păltineanu, îl susţine pe Virgil Baciu, care candidează la preşedinţia Consiliului Județean Argeş din partea PMP. Primarul de la Corbi şi-a câştigat respectul şi admiraţia tocmai datorită real...
PSD face plângere penală împotriva Guvernului Orban Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 16 septembrie 2020 Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș, și Ion Dumitru, primarul comunei Albota, au susținut astăzi o conferință de presă în care au adus în discuție modul discreționar în care Guvernul a alocat fonduri către comunitățile locale la ultima rectifi...
Cristian Gentea:  Eu vreau sa merg cu capul sus pe strada mare - voi introduce formatul de guvernare... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 15 septembrie 2020 Sărbătorim astăzi ziua internațională a democrației! Temei al acestui sistem și al acestei valori stă, în opinia mea, dreptul de a alege și a decide numai împreună: cetățeni și lideri! În proiectul pe care mi-l asum pentru Pitești, voi introduce ...
Cristian Gentea: Voi face din Lunca Argeşului cel mai mare parc de distracţii din regiune Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 14 septembrie 2020 Terase Restaurante Cafenele Zone de barbeque şi picnic Locuri de joacă Tiroliene Cinematograf în aer liber Zonă de concerte Piste pentru biciclişti Malurile Argeșului oferă o oportunitate imensă de infrastructură pentru agrement, sport și ...
EMANUEL SOARE I-A PUS CU BOTUL PE LABE PE ZIARISTUL DE SERVICIU DE LA REALITATEA TV ȘI PE ANCA ALEXA... Articol de ARGESFOCUS.RO – Publicat duminică, 13 septembrie 2020 Zilele trecute s-a încercat o lovitură mediatică nedreaptă la Realitatea TV împotriva candidatului PNL la președinția Consiliului Județean Argeș, Emanuel Soare. Ziaristul de serviciu, secondat de Anca Alexandrescu (fostă consilieră a lui Liviu ...
Ionuț Moșteanu, singurul candidat anti-PSD! Articol de ARGESFOCUS.RO – Publicat duminică, 13 septembrie 2020 30 ani cu PSD și pesediști au fost de-ajuns. Avem o șansă istorică în Pitești, să smulgem orașul nostru din mâinile unei vechi clase politice corupte, interesată mereu doar de privilegiile lor, niciodată de piteșteni. PSD și pesediștii au aba...
Cristian Gentea: Modernizăm sistemul de învățământ, facem școala atractivă și dinamică! Articol de ARGESFOCUS.RO – Publicat duminică, 13 septembrie 2020 Investițional, Primăria Pitești răspunde de construcția, extinderea, modernizarea și dotarea unităților în care se pregătesc peste 32.000 de elevi. Aceste obligații sunt ca și asumate, pentru că intră în "fișa postului" administrației locale, e...
Consiliul Județean - 283 de proiecte de infrastructură școlară în 87 de localităţi Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - sâmbătă, 12 septembrie 2020 Consiliul Județean - 283 de proiecte de infrastructură școlară în 87 de localităţi 10 milioane de euro au fost investite în infrastructura școlară în perioada 2016-2020. Ion Mînzînă: "Consiliul Județean a finanțat sau cofinanțat 283 de proiect...
Emanuel Soare despre Ion Baicea: Primarul care încalcă legea trebuie schimbat Articol de ARGESFOCUS.RO – Publicat vineri, 11 septembrie 2020 Echipa PNL Argeș s-a aflat astăziîn turneu electoral la Costești și în mai multe localități din sudul județului. ”Am fost azi în orașul Costești, cu domnul Dan Vasile, candidatul PNL pentru Primărie, cu domnul Adrian Miutescu, presedintele PNL A...
Bannerapostoliceanu
Bannersoare
Bannerusr
Dispeceratsedc
Elevii din Mioveni care învață în școlile și liceele din Pitești au transport urban gratuit pe autob... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 18 septembrie Consiliul Local Mioveni a adoptat Hotărârea 142/17.09.2020, prin care se aprobă Convenția de colaborare între SC PUBLITRANS 2000 S.A. și Unitatea Administrativ Teritorială a orașulu...
Argeș: 24 de morți și 85 de răniți în accidente rutiere! Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 18 septembrie 2020 În perioada ianuarie-august 2020, pe raza judeţului Argeş s-au produs 95 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 24 de persoane şi rănirea gravă a altor 81 de persoane...
SALUBRITATE 2000 SA: Graficul de colectare a deșeurilor reciclabile pe luna septembrie Articol de ARGESFOCUS.RO – Publicat vineri, 04 septembrie 2020 Salubritate 2000 S.A., operator al serviciului de salubrizare în zona de sud a municipiului Pitești, aduce în atenția abonaților casnici graficul de colectare a deșeurilor reci...
Logosedc
Bannerstroe
Bannerfratica
 
salubritate 1
 







Ziare Online

Primaria Mioveni

Primaria Bascov

Ziare
 
salubritate2000