1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Dănuţ Bica, deputat PNL, solicită abrogarea imediată a Ordonanței lăcomiei

dan bica lacomieDeputatul PNL de Argeş Dănuţ Bica critică în termeni foarte duri prevederile Ordonanței Lăcomiei și enumeră câteva dintre efectele toxice generate de aceasta.

”Niciodată un guvern al României nu a reușit să bulverseze economia atât de grav cum a făcut-o Guvernul Dragnea 3 prin adoptarea Ordonanței de urgență nr. 114/2018. Niciodată un guvern al României nu a aprobat o ordonanță atât de importantă cu numai 3 zile înainte de începutul anului, fără dezbateri, fără consultări, fără studii de impact, luând prin surprindere toate părțile afectate: companii, investitori, bănci și cetățeni. OUG nr. 114/2018 a fost denumită, pe bună dreptate, Ordonanța Lăcomiei, deoarece prin toate prevederile sale demonstrează lăcomia unui Guvern incompetent și incapabil să gestioneze corect țara și dă o lovitură dură veniturilor întregii populații.

În continuare, voi enumera numai câteva dintre efectele toxice pe care acest act normativ le-a produs deja în numai două luni de la intrarea în vigoare sau le va produce în perioada imediat următoare.

Ordonanța Lăcomiei scumpește viața tuturor cetățenilor români. Deși, în mod mincinos, guvernanții au tot declarat că aceasta va avea drept consecință stoparea creșterii prețurilor și tarifelor, taxele noi care au fost impuse companiilor din domeniile energiei și comunicațiilor și sistemului bancar au scumpit deja totul! Facturile pentru energia electrică și gaze au crescut considerabil, cele pentru televiziune, telefonie și internet s-au majorat de asemenea, iar prețurile benzinei și motorinei, dar și cele ale tuturor produselor de bază, alimentare și nealimentare, au explodat încă din luna ianuarie, România înregistrând în această perioadă cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană.

Ordonanța Lăcomiei scumpește creditele și lovește în băncile românești. În numai o lună de la implementarea noilor taxe, cursul de schimb leu/euro a atins maximele istorice, dobânzile la credite au crescut, iar băncile au început să acorde credite cu mult mai multă reținere, spulberând speranțele tinerilor care își doresc să cumpere o casă sau o mașină în rate.

Restrângerea creditării va avea efecte dezastruoase și asupra sectorului construcțiilor, în care lucrează sute de mii de oameni, domeniu care și așa a intrat într-un declin sever încă din anul 2018. Ce se va întâmpla anul acesta este greu de estimat, pentru că nimeni nu va mai construi apartamente și case dacă nu va avea cui să le vândă.

Ordonanța Lăcomiei desființează practic Pilonul 2 de pensii. Se mai îndoiește oare cineva de faptul că Liviu Dragnea și falșii economiști care îl sfătuiesc și-au propus să naționalizeze cele 48 miliarde de lei pe care peste 7,2 milioane de angajați le-au economisit pentru a-și asigura o pensie mai bună la bătrânețe? Guvernul lovește cu Ordonanța Lăcomiei în viitorii pensionari, impunând administratorilor fondurilor private de pensii condiții imposibil de îndeplinit, pentru a-i determina să plece din România și păcălindu-i pe români pentru a-i convinge să renunțe de bună voie la banii pe care i-au acumulat în conturile individuale. Niciun alt guvern al României nu a îndrăznit să deturneze banii strânși în contul pensiilor viitoare pentru a acoperi cheltuielile curente pe care le-a angajat cu atâta inconștiență. Totodată, prin Ordonanța Lăcomiei, Liviu Dragnea și Darius Vâlcov au amânat majorarea punctului de pensie cu 8 luni și i-au condamnat pe foștii deținuți politici la o viață de mizerie.

Ordonanța Lăcomiei mărește impozitele și taxele locale. De doi ani primăriile primesc bani tot mai puțini și sarcini tot mai multe. În acest fel, Guvernul pedepsește cetățenii obligând administrațiile publice locale să majoreze substanțial impozitele și taxele.

Este greu de realizat o sinteză a măsurilor toxice pentru cele mai competitive domenii ale economiei României și pentru nivelul de trai al cetățenilor care se regăsesc în cele 96 de pagini ale Ordonanței Lăcomiei. De asemenea, este imposibil de înțeles de ce Guvernul PSD-ALDE a adoptat un act normativ atât de nociv, care dăunează crunt tuturor părților implicate.

Într-o astfel de situație, nu există decât un singur lucru de făcut pentru a preîntâmpina intrarea țării într-o criză profundă: abrogarea de urgență a Ordonanței Lăcomiei, Ordonanța care bagă România în faliment. Din păcate, Premierul și Ministrul Finanţelor Publice au demonstrat, prin declarațiile făcute în ultimele zile de la microfonul Camerei Deputaților, că nu sunt conștienți de necesitatea stringentă a adoptării unei astfel de decizii, domnul Eugen Orlando Teodorovici afirmând chiar, cu nonșalanță, că OUG 114 este actul normativ cel mai curajos de la Revoluție încoace.

Din acest motiv, fac apel la parlamentarii PSD, ALDE, UDMR și la cei din Grupul minorităților naționale solicitându-le să pună interesele cetățenilor înaintea obligațiilor de partid și să acționeze cu toată fermitatea, până nu este prea târziu, pentru anularea acestui act normativ”.

Faptele vorbesc! ALDE - ce am făcut pentru salariați! Oriunde alegi să munceşti, trebuie să ai salariu şi beneficii sociale corecte pentru tine şi familia ta. ALDE va avea grijă ca drepturile tale să fie respectate, oriunde alegi să traieşti şi să munceşti în UE sau în Marea Britanie. E obligaţia noastră să te protejăm de nedreptate, abuz ori discriminare. Pe p...
În prezența liderului OT Pro România, Anin Bucurel și-a prezentat echipa În data de 5 aprilie, Miroslav Stanici, coordonatorul echipei de tineret a partidului Pro România, a fost prezent în Argeș pentru a participa la o ședință a organizației județene, prilej cu care liderul Anin Bucurel și-a prezentat echipa. Coordonator - Anin BucurelPrim-vice coordonator Torok Iulian, Vlad Rob...
PRO România a propus cea mai bună listă de candidați pentru alegerile parlamentare PRO România a venit în fața românilor cu cea mai bună lista de candidați pentru alegerile europarlamentare: o listă care îmbină experiența și performanțele unui comisar european – Corina Crețu, și a trei foști premieri – Victor Ponta, Mihai Tudose și Iurie Leancă, cu ambiția și entuziasmul unor tineri precum ...
Andrei Gerea și Norica Nicolai, la târgul din Domnești Doi dintre cei mai puternici candidați de pe lista ALDE la europarlamentare, Norica Nicolai și Andrei Gerea au fost duminică la târgul de la Domnești. Cei doi vicepreședinți au fost însoțiți de Simona Brătulescu, președintele ALDE Argeș și de o numeroasă echipă formată din colegi și susținători atât din zonă,...
Andrei Gerea: Referendumul președintelui Iohannis, o temă marca Băsescu Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea susține că intenția lui Klaus Iohannis de a organiza un referendum național pe 26 mai, simultan cu alegerile europarlamentare, este un tertip prin care liderul de facto al PNL vrea să devieze atenția publicului de la faptul că partidul condus de Ludovic Orban nu poate veni c...
BOGDAN IVAN: PITEȘTIUL SCAPĂ DE CEA MAI DEZASTRUOASĂ CONDUCERE. CORNEL IONICĂ, LĂSAȚI ORAȘUL SĂ MEAR... Bogdan Ivan, liderul PRO România Argeș, salută decizia prefectului Emilian Dragnea de a emite ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de termen a mandatului de primar al municipiului Pitești al lui Cornel Ionică. "Salut decizia prefectului Emilian Dragnea. Sper că este una care nu va fi demo...
EuroCaravana Demnității TLDE, la Pitești și Mioveni pentru candidații la europarlamentare ALDE Pitești a intrat în ultima fază a strângerii de semnături pentru susținerea listei de candidați la europarlamentare. Alături de echipa ALDE Pitești, pe teren a fost și candidatul județului nostru la alegerile europarlamentare din 26 mai, secretarul de stat în ministerul Energiei Robert Tudorache. Vineri...
Deputatul Simona Bucura Oprescu: Guvernul PSD sprijină industria auto din România Pentru prima dată în istorie, cei mai mari trei exportatori ai României reprezintă exclusiv industria auto, pe măsură ce Ford a accelerat producţia de EcoSport la Craiova, Daimler pe cea de cutii de viteze la Sebeş, iar Dacia cu SUV-ul Duster la Mioveni. Deputatul PSD de Argeș Simona Bucura Oprescu a preciz...
Ioana Petrescu, ședință la PRO România Argeș: La Bruxelles vom trimite oameni profesioniști Ioana Petrescu, fost ministru al Finanțelor, în prezent vicepreședinte și coordonator al Consiliului de Strategii Guvernamentale din PRO România, a fost prezentă ieri, 14 martie, la sediul din Pitești al filialei județene. În prezența liderului PRO România Argeș, Bogdan Ivan, și a echipei coordonatoare a org...
Simona Bucura Oprescu: Opoziția are doar acțiuni politice. A fost incapabilă să asigure cvorumul la ... Deputatul de Argeș Simona Bucura Oprescu a criticat partidele din opoziție acuzând că nu fac altceva decât să încerce să blocheze absolut orice inițiativă legislativă venită din partea puterii. Mai mult, susține deputatul PSD de Argeș, acțiunile opoziție sunt pur politice, dovadă că săptămâna trecută la moți...
Raresbogdan
Vlascutastanga
Machetaproiect
Magic
Accident rutier la Albota Un echipaj cu o autospecială cu apă și spumă și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat de la Detașamentul de Pompieri Pitești au intervenit în localitatea Albota, pe DN 65, la un accident rutier produs între un autoturism și un autocamio...
Centrul de Cultură Brătianu participă la Noaptea Muzeului Argeşean Centrul de Cultură „Brătianu” va participa, în data de 18 mai 2019, la evenimentul de amploare intitulat Noaptea muzeelor. Aflat la cea de-a XV-a ediție, evenimentul și își va deschide larg porțile între orele 17.00- 22.00, iar vizitatorii ...
EXPOZIȚIE DEDICATĂ SĂRBĂTORILOR PASCALE  - INAUGURATĂ  LA CASA DE CULTURĂ ADRIANA TRANDAFIR Joi, 9 mai, în holul Casei de Cultură ''ADRIANA TRANDAFIR'' a fost inaugurată expoziția pascală ''Bucuria Învierii''. Elevii Școlii Gimnaziale "Virgil Calotescu" din comuna Bascov au pregătit, alături de profesorii cordoonatori Cristina Du...
FESTIVAL DE MUZICĂ POP ȘI POPULARĂ PENTRU COPII ȘI ADOLESCENȚI, LA BASCOV Și în acest weekend, Casa de Cultură ''ADRIANA TRANDAFIR'', organizează un nou eveniment cultural de excepție care se adresează tuturor tinerilor pasionați de muzică pop și populară. Evenimentul ce este realizat de către Asociația Belle Ar...
Rezultate bune pentru înotătorii de la CS Dacia Mioveni După cum v-am informat, sâmbătă şi duminică, Bazinul Olimpic din Piteşti a găzduit „Cupa Lalelelor" la Înot. Întrecerea a fost rezervată copiilor născuţi între anii 2005-2013 şi a reunit la start peste 200 de sportivi din ţară. CS Dacia Mi...
Handbalistele s-au calificat la Turneul Național Semifinal Final de campionat pentru echipa feminină de handbal a CS Dacia Mioveni. Miercuri, 17 aprilie 2019, în ultima etapă, sportivele din Mioveni au învins în deplasare pe Național Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 27 - 30. Cu 21 de victorii, un...
Kiss
 
salubritate 1
 







Ziare Online

Primaria Mioveni

Primaria Bascov

Ziare
 
salubritate2000