1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Deputatul Simona Bucura Oprescu, mesaj pentru absolvenții Liceului Tehnologic Mioveni

simona bucura liceul tehnologicDeputatul de Argeș Simona Bucura Oprescu a participat joi, 16 mai, la festivitatea de absolvire organizată de Liceul Tehnologic Mioveni, unde, cu emoție și bucurie, 200 de elevi din clasele terminale au răspuns "prezent" pentru ultima dată în momentul în care diriginții au strigat catalogul.

Cu acest prilej, parlamentarul de Argeș i-a felicitat atât pe absolvenți, cât și pe părinții acestora.

"Dragi absolvenţi, să aveţi încredere în voi şi să fiţi convinşi că ceea ce aţi realizat până în acest moment înseamnă enorm şi trebuie să vă dea încredere deplină în puterile voastre. Aţi învăţat de la profesorii voştri atât de multe lucruri şi acum ştiţi încă unul, esenţial pentru reuşita în profesie, dar şi în viaţă: faptul că numai învăţând şi muncind se poate asigura succesul.

Stimaţi părinţi, sunt convinsă că pe parcursul acestor ani aţi fost mereu alături de copii dumneavoastră, că aţi fost oricând gata să vă sacrificaţi pentru a le asigura bunăstarea şi condiţiile necesare studiilor, că aţi suferit alături de ei la momentele mai dificile şi că i-aţi susţinut în devenirea lor profesională, umană şi intelectuală. Astăzi, vă puteţi bucura din plin de reuşita lor, de faptul că eforturile depuse de ei le recompensează pe ale dumneavoastră", a spus Simona Bucura Oprescu.

Nicolae Anin Bucurel, Pro România Argeș: Datoria noastră este să le lăsăm copiilor un viitor mai bun Opțiunea de a intra în politică, rezultatele alegerilor de la 26 mai, direcția în care se îndreaptă România sau rolul pe care ar trebui să-l aibă politicienii, acestea sunt doar câteva dintre aspectele pe care le-am abordat într-un interviu realizat cu Nicolae Anin Bucurel, unul dintre cei mai implicați lider...
Nicolae Anin Bucurel, lider Pro România: Avem satisfacția că am trimis în PE oameni competenți Liderul Pro România Argeș, Nicolae Anin Bucurel, a declarat că rezultatul obținut la europarlamentare este unul de „mare speranță și de mare consistență", având în vedere faptul că partidul din care face parte este unul nou înființat. Președintele Bucurel consideră că "românii au transmis un mesaj clar" prin...
Deputatul Simona Bucura Oprescu, mesaj pentru absolvenții Liceului Tehnologic Mioveni Deputatul de Argeș Simona Bucura Oprescu a participat joi, 16 mai, la festivitatea de absolvire organizată de Liceul Tehnologic Mioveni, unde, cu emoție și bucurie, 200 de elevi din clasele terminale au răspuns "prezent" pentru ultima dată în momentul în care diriginții au strigat catalogul. Cu acest prilej,...
Faptele vorbesc! ALDE - ce am făcut pentru salariați! Oriunde alegi să munceşti, trebuie să ai salariu şi beneficii sociale corecte pentru tine şi familia ta. ALDE va avea grijă ca drepturile tale să fie respectate, oriunde alegi să traieşti şi să munceşti în UE sau în Marea Britanie. E obligaţia noastră să te protejăm de nedreptate, abuz ori discriminare. Pe p...
Andrei Gerea: PNL și Orban împart românii în proști și deștepți. Asta aduce aminte de alte regimuri Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea susține, luni, la adresa liderului PNL Ludovic Orban, că după ce "le-a zâmbit frumos oamenilor" în Pitești "ca să mai fure niște voturi", după ce săptămâna trecută le-a vorbit celor din Alexandria despre "ce #proști sunt oamenii din Argeș". „Aproape că nu există un miting a...
Andrei Gerea: Dosarul lui Tăriceanu, un mare fâs! Încă se fabrică dosare! Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea a reacționat acid pe pagina sa de Facebook, după ce Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE și al Senatului, a relatat cum a aflat din presă că încă un dosar în care era anchetat de DNA a fost închis pe șest, în urmă cu un an. Asta deși dosarul a fost folosit ca pe o mă...
În prezența liderului OT Pro România, Anin Bucurel și-a prezentat echipa În data de 5 aprilie, Miroslav Stanici, coordonatorul echipei de tineret a partidului Pro România, a fost prezent în Argeș pentru a participa la o ședință a organizației județene, prilej cu care liderul Anin Bucurel și-a prezentat echipa. Coordonator - Anin BucurelPrim-vice coordonator Torok Iulian, Vlad Rob...
PRO România a propus cea mai bună listă de candidați pentru alegerile parlamentare PRO România a venit în fața românilor cu cea mai bună lista de candidați pentru alegerile europarlamentare: o listă care îmbină experiența și performanțele unui comisar european – Corina Crețu, și a trei foști premieri – Victor Ponta, Mihai Tudose și Iurie Leancă, cu ambiția și entuziasmul unor tineri precum ...
Andrei Gerea și Norica Nicolai, la târgul din Domnești Doi dintre cei mai puternici candidați de pe lista ALDE la europarlamentare, Norica Nicolai și Andrei Gerea au fost duminică la târgul de la Domnești. Cei doi vicepreședinți au fost însoțiți de Simona Brătulescu, președintele ALDE Argeș și de o numeroasă echipă formată din colegi și susținători atât din zonă,...
Andrei Gerea: Referendumul președintelui Iohannis, o temă marca Băsescu Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea susține că intenția lui Klaus Iohannis de a organiza un referendum național pe 26 mai, simultan cu alegerile europarlamentare, este un tertip prin care liderul de facto al PNL vrea să devieze atenția publicului de la faptul că partidul condus de Ludovic Orban nu poate veni c...
Machetaproiect
Logodaciamioveni
Magic
Salubris
Noi restricţii de circulaţie pe autostrada Bucureşti-Piteşti Miercuri și joi sunt impuse mai multe restricții de circulație pe Autostrada A1, pe segmentele București - Pitești și Sibiu - Deva. Acestea se datorează unor lucrări asupra părții carosabile.   Astfel, Centrul Infotrafic din Inspecto...
Cal salvat dintr-o fântână la Albeştii de Argeş Încă un cal a căzut într-un spaţiu adânc lăsat descoperit de către cetăţeni. De această dată, calul nu a mai picat într-o groapă sau într-un canal, cum se întâmpla până acum, ci într-o fântână! A fost nevoie ca un echipaj cu o autospeci...
Bilete și abonamente on-line la Filarmonică și la Cinematograf Începând de astăzi, iubitorii filmului pot achiziționa și on-line bilete pentru filmele care vor rula în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 18.00, la Cinematograful „București". Biletele pot fi procurate de pe site-ul www.bilete.ro, da...
Să înceapă jocul și Vox Lux, noile filme de la Cinematograful București Sâmbătă, 13 iulie 2019, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „București" va fi proiectat filmul american „Să înceapă jocul" (titlul original: „Ready Player One"). Regia este semnată de celebrul Steven Spielberg, în rolurile principa...
Spectacol incendiar la Ziua Comunei Budeasa Duminică, 16 iunie, chiar de Rusalii, a avut loc cea de-a treia ediție a Zilei Comunei Budeasa. Evenimentul, organizat de Primăria și Consiliul local Budeasa, s-a desfășurat în zona plaja veche din satul Budeasa Mare. A fost un spectacol d...
Concursul de șah Cupa Zilelor Orașului Mioveni și-a desemnat câștigătorii Sâmbătă, 29 iunie 2019, la Mioveni, a avut loc prima ediție a concursului „Cupa Zilelor Orașului Mioveni" la Șah. Evenimentul a fost organizat de Clubul Sportiv Dacia Mioveni 2012, alături de Clubul de Șah "Noul Regat" Pitești, Primăria or...
Centrulculturalmioveni
Kiss
Logoccbascov
 
salubritate 1
 







Ziare Online

Primaria Mioveni

Primaria Bascov

Ziare
 
salubritate2000