1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Note foarte mari la testarea națională pentru absolvenții de a VIII-a de la Zinca. Cei mai mulți rămân la colegiul-emblemă

george voineaArticol de ARGESFOCUS – Publicat luni, 12 iulie 2021

Colegiul Naţional Zinca Golescu din Pitești a fost și este un exemplu de învăţământ românesc care păstrează tradiţia și redefineşte elita, investind în performanță și în copiii deștepți. Iar viitorul sună, de asemenea, bine, dacă ne gândim la calitatea elevilor care, din toamnă, au ales să vină aici pentru a-și contura și consolida formația intelectuală.

Vorbim aici atât de copiii veniți de la cele mai bune școli din județ, cât și de cei care, în urmă cu patru ani, au acces la clasa de gimnaziu de la Zinca Golescu, după primul examen din viață susținut cu colț secretizat.

Au fost patru ani grei, însă, în condițiile în care s-a muncit la toate materiile în mod constant și egal, cei 30 de elevi s-au bucurat de performanțe de excepție. Rezultatele bune și foarte bune se pot vedea nu doar în catalog, ci și la concursurile școlare și olimpiade, la etapele locale sau naționale din perioada 2017-2021.

Nu în ultimul rând, performanța școlară este reprezentată și de rezultatele la testarea națională din această vară, când elevii din clasa a VIII-a se întorc în urma rezultatelor la examen înapoi în „Zinca", numărul mediilor între 9 și 10 fiind foarte mare.

Ziua Imnului Național, sărbătorită pe ritmuri de fanfară, la Mioveni Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 26 iulie 2021 În fiecare an, la data de 29 iulie, este sărbătorită Ziua Imnului Naţional al României, simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului. Pe plan local, această zi de sărbătoare va fi marcată de instituțiile și autorități...
Note foarte mari la testarea națională pentru absolvenții de a VIII-a de la Zinca. Cei mai mulți răm... Articol de ARGESFOCUS – Publicat luni, 12 iulie 2021 Colegiul Naţional Zinca Golescu din Pitești a fost și este un exemplu de învăţământ românesc care păstrează tradiţia și redefineşte elita, investind în performanță și în copiii deștepți. Iar viitorul sună, de asemenea, bine, dacă ne gândim la calitatea ele...
Debutul Grupului Trio Jazz&Pop Pitești în concertul Filarmonicii Pitești Articol de ARGESFOCUS – Publicat luni, 22 februarie 2021 Filarmonica Pitești organizează joi, 25 februarie, de la ora 19.00, la sediul de la Centrul Multifuncțional, primul concert de jazz și pop din acest an. Conform ratei de incidență a COVID-19 la nivel de Pitești, vor avea acces doar 30% din spectatori. ...
Covid 19 schimbă dirijorul la Filarmonica Pitești Articol de ARGESFOCUS – Publicat marți, 16 februarie 2021 Dirijorul italian Gian Luigi Zampieri ar fi trebuit să dirijeze săptămâna aceasta orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești. Din motive independente de board-ul instituției, Gian Luigi Zampieri nu mai poate ajunge la concertul Filarmonicii Pitești, a...
Seară Beethoven, pe pagina de facebook a Filarmonicii Pitești Articol de ARGESFOCUS – Publicat miercuri, 02 decembrie 2020 Ca urmare a Hotărârii 60/23 noiembrie a.c. a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prin care se interzic activitățile în cadrul cinematografelor și instituțiilor de spectacol și/sau concerte, Filarmonica Pitești anunță publicul fidel că ...
Draga Olteanu Matei a murit Articol de ARGESFOCUS – Publicat miercuri, 18 noiembrie 2020 Actrița Draga Olteanu Matei a murit. Medicii de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași au anunțat că, în ciuda eforturilor depuse, actrița a murit în noaptea de marți spre miercuri. Draga Olteanu Matei, în vârstă de 87 de ani, a ajuns, vineri seara...
Horia Văcărescu, trei concerte pentru vioară la Filarmonica Pitești Articol de ARGESFOCUS.RO - Publicat luni, 26 octombrie 2020 Filarmonica Pitești organizează joi, 29 octombrie de la ora 19.00, la sediul de la Centrul Multifuncțional, un nou concert simfonic, respectând toate regulile pentru evitarea contaminării cu noul coronavirus. Alături de orchestra simfonică a Filarm...
Câștigătorii Concursului de Fotografie Piteștiul Meu, ediția a V-a Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 22 septembrie 2020   În perioada 4 - 18 septembrie, s-a desfășurat cea de-a V-a ediție a Concursului de Fotografie Piteștiul Meu, cu tema Toamna Piteșteană.     Organizat de Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pite...
CINEFIL 2D PITEȘTI, REVISTA MULTIMEDIA A CINEMATOGRAFULUI BUCUREȘTI Profitând de această perioadă în care proiecția filmelor către public, printre altele, a fost suspendată, am reușit finalizarea și tipărirea revistei de cultură „Cinefil 2D Pitești", editată de către Cinematograful „București", un proiect datând încă de la (re)înființarea acestuia în 2018. „Cinefil 2D Piteșt...
Pagini de mare popularitate în concertul de închidere a stagiunii a XIII-a Filarmonica Pitești organizează joi, 25 iunie, de la ora 18.00, la Grădina de Vară din Pitești (din spatele Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu"), concertul de închidere a stagiunii a XIII-a. Orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijată de Tiberiu Dragoș Oprea, va interpreta valsuri, polci și alte p...
Logodaciamioveni
Dispeceratsedc
Libelonou
Ziua Imnului Național, sărbătorită la Mioveni Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - 30 iulie 2021 Ziua Imnului Național a fost sărbătorită la Mioveni în data de 29 iulie, cu onorul dat de autorități simbolului național, în Centrul Civic al orașului și un concert de muzică militară susți...
Consiliul Județean Argeș va susține turneul BRD ARGEȘ OPEN – Wheelchair Tenis Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 30 iulie 2021 Joi, 29 iulie 2021, în ședința ordinară a Consiliului Județean Argeș, a fost aprobată hotărârea privind asocierea între Consiliul Județean Argeș și Asociația ,,Primii pași spre pe...
Clienţii SC Apă Canal 2000 SA au, de acum, posibilitatea de a alege executantul lucrărilor de branşa... Articol de ARGESFOCUS – Publicat marți, 03 august 2021 Apă Canal 2000 SA Piteşti aduce la cunoştinţă că, pentru execuţia lucrărilor de branşamente apă, racorduri canalizare menajeră şi separări în reţele aflate în administrarea societăţii,...
Azi are loc campania de colectare a deșeurilor din sticlă la Pitești! Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 30 iulie 2021 Locuitorii municipiului Pitești pot depune deșeurile din sticlă în containerele puse la dispoziție de Salubritate 2000 S.A. până la ora 15:00, în următoarele puncte de colectare: ●...
Logosedc
 
salubritate 1
 







Ziare Online

Primaria Mioveni

Primaria Bascov

Ziare
 
salubritate2000