1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Castrul Roman Jidova și Frontierele Imperiului Roman - Dacia, în patrimoniul UNESCO

jidova focusArticol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 29 iulie 2024

Castrul Roman Jidova, aflat în administrarea Muzeului Județean Argeș, a intrat în Patrimoniul UNESCO.

De fapt, este vorba despre întreaga linie de fortificații construită de Imperiul Roman în Dacia, Castrul mare din punctul „Jidova” – Câmpulung fiind cea mai importantă şi mai bine păstrată construcţie militară de acest gen de pe traseul Limesului Transalutanus, fiind în acelaşi timp şi singura edificată din piatră.

România a depus, în ianuarie 2023, la Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO, dosarul de nominalizare pentru Frontierele Imperiului Roman - Dacia, iar sâmbătă, 27 iulie 2024, dosarul a primit acceptul pentru a fi inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Tot sâmbătă, UNESCO și-a dat acceptul și pentru Ansamblul monumental «Calea Eroilor», realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu.

Ansamblul de fortificații, în care Castrul Roman Jidova este cel mai important, este primul element din Argeș aflat în Patrimoniul UNESCO, Mânăstirea Curtea de Argeș fiind pe lista de așteptare.

125 de kilometri din cei 235, adică mai mult de jumătate din limesul transalutan se află pe teritoriul judeţului Argeş. În județul nostru sunt și 10 din cele 15 castre pe teritoriile localităților Câmpulung, Rucăr, Purcăreni, Albota, Săpata, Urluieni și Izbăşeşti.

De precizat că Frontierele Imperiului Roman - Dacia reprezintă cel mai mare segment al Frontierelor Imperiului Roman și, în afară de acest sector terestru, mai cuprinde și sectoarele fluviale, caracterizate prin tipuri, amplasări și densități variate de instalații militare distribuite în teritoriu, având o lungime de o mie de kilometri.

"Putem să anunțăm cu bucurie și cu mândrie că județul Argeș a fost inclus pe lista UNESCO, prin decizia Comitetului Patrimoniului Mondial organizat în India, la New Delhi, weekend-ul trecut, prin șapte edificii cuprinse în Limes Transalutanus. Este vorba despre obiective cu care ne mândrim, unul dintre ele - Castrul Roman Jidova - fiind în proprietatea Consiliului Județean Argeș și în administrarea Muzeului Județean Argeș. Cu această ocazie, iată că Argeșul intră în lista selectă a județelor, a regiunilor care au în patrimoniu obiective cuprinse în lista UNESCO. Profit de ocazie pentru a invita publicul iubitor de frumos și de istorie să treacă pragul castrului nostru aflat în vecinătatea municipiului Câmpulung." - Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

"Este o onoare și o bucurie faptul că Limesul Transalutanus din frontiera Daciei, alături de monumentul lui Constantin Brâncuși, sunt înscrise pe lista UNESCO. Și Mânăstirea Curtea de Argeș, un alt obiectiv important pentru județul nostru se află pe lista de așteptare și sperăm ca într-un timp cât mai scurt și această capodoperă să fie pe lista UNESCO. A fost o muncă titanică a Comisiei Limes de mai mulți ani. Consiliul Județean Argeș este proprietar și prin Muzeul Județean Argeș administrează singurul castru construit din piatră de pe acest Limes - Castrul Roman Jidova, din Câmpulung. Aici funcționează și singurul muzeu cu expoziție permanentă dedicată Limes-ului, unde expunem obiecte descoperite în urma cercetărilor arheologice sistematice. Ne bucură acest lucru și nutrim ferma convingere că, prin ajutorul Consiliului Județean Argeș, Castrul Roman Jidova va fi restaurat și va fi adus la adevarata sa valoare pentru a fi prezentat astfel marelui public." - Cornel Popescu, manager Muzeul Județean Argeș.

Castrul a fost construit în 190-211 (în timpul împăraţilor romani Commodus şi Septimius Severu) şi distrus de invazia carpilor în anii 244-245. La începutul secolului al III-lea, zona de sud est a provinciei Dacia este puternic amenințată de barbari. Construirea acestei linii de fortificații a însemnat o dublare a liniei de castre de pe Valea Oltului. De la „Jidova” provine şi o atestare expresă a trupei militare din armata imperială romană ce a activat pe limesul transalutan, fiind cantonată în acest castru. Este vorba despre aproximativ 500 de soldați din cohors I Flavia Commagenorum (Siria). Unitatea militară avea garnizoana în castrul Acidava (Enoșesti-Piatra Olt) de pe limes alutanus, între cele două limes-uri existând operațiuni și schimburi permanente, dictate de realitățile perioadei respective. Detașamentul de commageni de la Jidova era de cavalerie pentru a se deplasa mai ușor în relieful muntos, cu depresiuni și văi greu accesibile.

În incinta castrului se păstrează o parte din clădirile romane (Principia - comandamentul, Praetorium - clădirea comandantului, clădirea ofiţerilor, Horreum - magazia de cereale). Pe latura de sud a fost reconstituit un turn de curtină şi, parţial, turnurile porţii Praetoria (poarta principală de intrare), turnul semirotund din colţul de sud-vest, cât şi celelalte turnuri ale porţilor Decumana, Dextra şi Sinistra de pe laturile nord, est şi vest. Castrul mare din punctul „Jidova” a fost descoperit de Dimitrie Butculescu în 1876.

Expoziţia, deschisă în 1970, cuprinde obiecte descoperite în cercetările arheologice de pe Limes transalutanus şi, cu precădere, obiecte descoperite în cercetările din Castrul Jidova. Sunt expuse obiecte din ceramică (opaiţe, cărămizi şi fragmente de ţigle cu inscripţii, amfore, piese de pavimentum şi mozaic, piese pentru hypocaustum), arme (vârfuri de săgeţi, suliţe, cuţite), accesorii de echipament militar etc.

Castrul are formă dreptunghiulară, cu laturile de 132 m și 98 m. În partea centrală a incintei au fost clădite horreum (magazia de cereale), clădirea ofițerilor, principalia (comandamentul), paetorium (clădirea comandamentului castrului).

De o parte și de alta a acestor construcții de piatră, la nord și la sud, erau plasate hibernalia (barăcile soldaților). Aici poate fi văzut și ingeniosul sistem de încălzire specific tehnicii romane, aşa-numitul hypocaustum, reconstituit în locuința comandantului.

În 2022, Consiliului Județean Argeș a aprobat proiectul privind „Reabilitarea, conservarea și punerea în valoare a Castrului Roman Jidova”, proiect ce va fi depus spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

Proiectul prevede lucrări de restaurare, consolidare și punere în valoare a porții principale de acces în castru – poarta Praetorian, precum și punerea în valoare și includerea în circuitul de vizitare a “clădirii ofițerilor” și a apartamentului centurionului din baraca aflată în retentura dextra.

De asemenea, proiectul prevede și intervenții de reconsolidare a zonelor restaurate în anii ’70 și ’80, păstrând cota de nivel până la care au fost ridicate zidurile construcțiilor antice la momentul respectiv. Intenția este de a reface expoziția permanentă a sitului utilizând instalații de tip Virtual reality și alte tehnici multi-media și, evident, pentru că aici este practic un loc unde se desfășoară în continuare activitate arheologică, se dorește organizarea unui centru științific de studiere a limes-ului transalutan.

Lumina pe care ne-o închipuim și Occident, la Cinema București Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 3 februarie 2025 Sâmbătă, 8 februarie 2025, de la ora 18:00, la Cinematograful de artă „București” va fi proiectat filmul „Lumina pe care ne-o închipuim”. Prabha, o asistentă medicală din Mumbai, se cufundă în muncă pentru a-și suprima amintirile dureroase, până cân...
Centrul Cultural Mioveni, manifestări la împlinirea a 173 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragia... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 30 ianuarie 2025 Cu ocazia împlinirii a 173 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale, Centrul Cultural Mioveni a desfășurat o serie de activități după cum urmează: Vernisaj de creații plastice în parteneriat cu Școala Gimnazială George Topîrceanu Mioveni, expozi...
Filarmonica Pitești pregătește un spectacol grandios Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 29 ianuarie 2025 Jonathan Tetelman, unul dintre cei mai mari tenori ai lumii, și soprana piteșteancă Madalina Stan au vizitat sala în care urmează să facă magie! Joi, 30 ianuarie, vor străluci alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Pitești, sub bagheta dir...
Dahomey și Satul, o lume în amurg, la Cinematograful de artă București Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 28 ianuarie 2025 Sâmbătă, 1 februarie 2025, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „București” va fi proiectat filmul „Dahomey”. 26 de inestimabile opere de artă furate din regatul African Dahomey părăsesc Parisul pentru a fi returnate ţării de origine, numită ...
Celebrul tenor american Jonathan Tetelman, concert, în premieră, alături de Filarmonica Pitești Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 28 ianuarie 2025 Filarmonica Pitești organizează joi, 30 ianuarie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, concertul vocal-simfonic eveniment susținut de orchestra simfonică a instituției, dirijor, Constantin Grigore, soliști, în premieră, tenorul americ...
Hai la bilete! Tenorul Jonathan Tetelman, concert în premieră, la Pitești! Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 27 ianuarie 2025 Joi, 30 ianuarie, de la ora 19:00, publicul din Pitești va avea ocazia de a-l întâlni pe Jonathan Tetelman, tenorul american care a cucerit marile scene ale lumii! Într-un concert vocal-simfonic spectaculos, Filarmonica Pitești vă aduce o seară de p...
Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 27-31 ianuarie 2025, evenimente cultural-educative Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 27 ianuarie 2025 Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 27-31 ianuarie 2025, evenimente cultural-educative, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care ...
Concert dedicat Micii Uniri, vineri, 24 ianuarie, ora 19:00 Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 22 ianuarie 2025 Vineri, 24 ianuarie, de la ora 19:00, sunteți invitați să sărbătoriți Mica Unire printr-un eveniment special! Cvartetul Select va susține un concert cameral de excepție, dedicat acestui moment istoric care a unit inimile românilor. Spectacolul ...
Spectacol caritabil la Teatrul Alexandru Davila Pitești Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 21 ianuarie 2025 Consiliul Județean Argeș vă invită cu mare drag să fiți alături într-o seară specială, dedicată unei cauze nobile. Sâmbătă, 25 ianuarie 2025, la Teatrul Alexandru Davila din Pitești va avea loc un spectacol caritabil de excepție: „Slugă la doi stăpâ...
Activități cultural-artistice în Argeș în perioada 18 - 24 ianuarie 2025 Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 17 ianuarie 2025 Consiliul Județean Argeș vă invită să participați la activitățile cultural - artistice organizate de către instituțiile subordonate, în perioada 18 - 24 ianuarie 2025. SÂMBĂTĂ – 18 IANUARIE Ora: 11.30 - URSUL PĂCĂLIT DE VULPE - Hazul și necazul î...
Mioveni: Platforma națională de plată a taxelor, ghiseul.ro, este indisponibilă temporar Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 13 februarie 2025 Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că platforma națională de plată a taxelor și impozitelor – ghiseul.ro – este momentan indisponibilă la nivel național, din cauza unor...
Argeș TouristPass – Un succes major în promovarea turismului județean Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 13 februarie 2025 Argeș TouristPass s-a dovedit a fi un instrument inovator menit să stimuleze interesul turiștilor pentru cultura și patrimoniul județului Argeș, dar și să crească numărul de sosiri...
Dacia va avea de la 1 februarie un nou director de Marketing și Vânzări Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 21 ianuarie 2025 Începând de la 1 februarie 2025, Frank Marotte va prelua funcția de Director de Marketing, Vânzări și Operațiuni al mărcii Dacia. El se va alătura comitetului de conducere Dacia ș...
Dacia a vândut 676.340 vehicule la nivel mondial în 2024, în creștere cu 2,7% față de 2023 Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 16 ianuarie 2025 Raportul comercial al grupului Renault pentru întregul an 2024 arată că marca Dacia a fost comercializată anul trecut în 676.340 de exemplare. În 2024, marca românească Dacia, part...
Argeșul, hub rutier al României! Investiții majore realizate de Guvernul Ciolacu Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 27 ianuarie 2025 Județul Argeș devine un punct cheie al conectivității rutiere din România datorită investițiilor strategice în infrastructura rutieră făcute de Guvernul Marcel Ciolacu prin Ministe...
Siglaapacanal
Filarmonica
Logoccm