Imperialul lui Beethoven în concertul de deschidere a stagiunii a XIII -a
- Detalii
- Categorie: Cultura
Filarmonica Piteşti deschide noua stagiune, a XIII -a, joi, 12 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional. Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Florin Totan, revine, ca solist, pianistul Viniciu Moroianu, care va interpreta Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră în Mi bemol major, Imperialul, de Ludwig van Beethoven. În partea a doua, publicul va audia Simfonia nr. 3 în Fa major, de Johannes Brahms.
Născut într-o familie de muzicieni, Florin Totan studiază arta dirijorală în Bucureşti, la Academia de Muzică, perfecţionându-se, ulterior, prin cursuri de măiestrie cu Sergiu Celibidache la München şi Mainz, F. Ferrara la Siena şi R. Schumacher la Berlin şi Paris.
Este câştigătorul concursurilor internaţionale de gen din Austria şi Germania. Întreprinde turnee concertistice în Franţa, Italia, Anglia, Germania, Spania, Portugalia, Israel, Austria, Belgia, Elveţia, Finlanda, Mexic, Egipt, Ecuador, Turcia, SUA, conducând renumite orchestre. Participă la festivalurile internaţionale din Paris, Avignon, Bergamo ş.a. Din ianuarie 2000 este dirijorul permanent al orchestrei simfonice a Filarmonicii „Ion Dumitrescu" din Râmnicu Vâlcea.
A mai fost prezent la Filarmonica Piteşti în stagiunile trecute, bucurându-se de aprecieri atât din partea publicului, cât şi a orchestrei simfonice.
Cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Viniciu Moroianu (foto) are un vast repertoriu pianistic, de la clasic la contemporani. De-a lungul carierei a câștigat importante concursuri internaţionale, susținând peste 700 de concerte şi recitaluri la Paris, Roma, Berlin, Veneţia, Atena, Copenhaga, San Jose, Gray, Palm Beach etc.
Are înregistrări la studioul „Electrecord" şi la Casa de discuri Argora din Atena. A mai concertat la Filarmonica Piteşti, ultima oară în 2017 la Centenarul „Dinu Lipatti".
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 15 iulie 2026
În perioada 15–17 iulie 2026, ca urmare a lucrărilor care se vor desfășura pe strada „Gheorghe Doja”, vor fi instituite restricții temporare de circulație.
Astfel, zilnic, în int...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 14 iulie 2026
14 iulie este ziua în care Franța celebrează libertatea – o valoare care continuă să inspire Europa și lumea întreagă, afirmă deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, chestor al...
Articol de ARGESFOCUS.RO – Publicat luni, 29 iunie 2026
O instalație de aer condiționat bine întreținută face fiecare călătorie mai plăcută, indiferent de sezon. Dacă observi că aerul nu mai răcește suficient, apar mirosuri neplăcute sau s...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 24 iunie 2026
Societatea HADITON GROUP SRL a anunțat depunerea raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul „Modernizarea fermei avicole (de creștere găini ouă consum)”, investi...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO – Publicat luni, 29 iunie 2026
Cu prilejul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, primarul comunei Rociu, Aurel Bălășoiu, a transmis un mesaj de suflet tuturor argeșenilor, adresând urări de sănătat...

