Seară Mozart la Filarmonica Pitești
- Detalii
- Categorie: Cultura
Filarmonica Pitești organizează joi, 7 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, primul concert simfonic al lunii, cu un program integral Wolfgang Amadeus Mozart.
Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Orazio Baronello, revine, ca solistă, Cristina Anghelescu. Violonista va interpreta Concertul nr. 5 pentru vioară și orchestră în La major. În prima parte, publicul va audia și Divertisment în Re major, iar în partea a doua, va fi interpretată Simfonia nr. 29 în La major.
Născut la Messina, Orazio Baronello a fost inițiat în muzică de maestrul Dante Pavarini, continuând, ulterior, studiul contrabasului la Palermo. A absolvit Universitatea de la Roma și Academia din Pescara. A fost asistent al maestrului austriac Gustav Kuhn, dirijând orchestrele din Parma și Milano, iar ca asistent al lui Piero Bellugi, a susținut concerte cu Orchestra din Napoli. În România, a fost la pupitrul orchestrelor Națională Radio, „George Enescu", dar a dirijat și orchestrele simfonice de la Ploiești, Bacău, Craiova, Arad, Râmnicu-Vîlcea. A susținut concerte cu filarmonicile din Chișinău, Sofia, Vidin, Carelia, Tirana ș.a. și a participat la numeroase festivaluri internaționale. Este considerat de presa europeană printre cei mai strălucitori dirijori italieni. Dirijează, în premieră, orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești.
Absolventă a Universităţii de Muzică din Bucureşti, Cristina Anghelescu a început studiul viorii la şase ani, primul mentor fiind chiar tatăl său, violonistul Aurelian Anghelescu. În timp, s-a impus pe scenele muzicale din întreaga lume. Dintre concursurile câştigate se disting cele din Italia, Franţa, Finlanda, Rusia, Chile. Încă din timpul studenţiei a concertat cu orchestre de marcă în săli renumite din: Berlin, Moscova, Madrid, Helsinki, Praga, Londra ş.a. A susţinut recitaluri şi concerte în toate ţările Europei, în America de Sud şi de Nord, în Africa de Sud. Solist-concertist al Formaţiilor Muzicale Radio, violonista Cristina Anghelescu a efectuat numeroase înregistrări, multe dintre ele apărând şi pe CD-uri. A mai concertat la Filarmonica Piteşti în stagiunile trecute, unul dintre concerte fiind alături de fiica sa, violonista Ioana Goicea.
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 3 iulie 2026
Societatea Apă Canal 2000 SA Pitești aduce la cunoștință că în perioada 6 - 17 iulie 2026, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 8 - 16, în comuna Căteasca, satele Catanele și Rec...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 3 iulie 2026
Centrul Cultural Pitești propune, în perioada 6–10 iulie, un program diversificat de evenimente cultural-educative, dedicat publicului de toate vârstele. Lansări de carte, conferințe...
- O nouă săptămână plină de cultură la Pitești. Lansări de carte, conferințe și spectacole, în agenda ...
- Pitești: Distribuție Oltenia anunță întreruperi ale furnizării energiei electrice pentru lucrări pro...
- Moonlight Dog Show revine la Bradu. Primarul Dan Stroe invită iubitorii de animale la unul dintre ce...
Articol de ARGESFOCUS.RO – Publicat luni, 29 iunie 2026
O instalație de aer condiționat bine întreținută face fiecare călătorie mai plăcută, indiferent de sezon. Dacă observi că aerul nu mai răcește suficient, apar mirosuri neplăcute sau s...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 24 iunie 2026
Societatea HADITON GROUP SRL a anunțat depunerea raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul „Modernizarea fermei avicole (de creștere găini ouă consum)”, investi...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO – Publicat luni, 29 iunie 2026
Cu prilejul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, primarul comunei Rociu, Aurel Bălășoiu, a transmis un mesaj de suflet tuturor argeșenilor, adresând urări de sănătat...

