Dirijorul vrăjitor și orchestra fermecată

Detalii

Categorie: Cultura

Celest. Acesta este cuvântul care-l poate descrie corect și complet pe încă tânărul dirijor Tiberiu Dragoș Oprea. Pregătirea și-a însușit-o odată cu zestrea genetică fiind fiul ultimului mare folclorist și profesor doctor al Conservatorului, domnul Gheorghe Oprea, îndrumarea artistică fiindu-i imprimată cu pașii de coregrafie ai mamei. Cu o ureche muzicală absolută așa cum toți muzicienii ar trebui să o posede, Dragoș și-a încununat talentul prin studiu și muncă asiduă spre devenirea aceluia care cucerește acum scene internaționale. Deși a plecat la drum ca violonist a absolvit Magna cum Laude dirijat orchestră la clasa maestrului Ludovic Bacs. După debutul crud dar ferm la pupitrul Orchestrei Tineretului Bucureștean la Sala Parlamentului a venit imediat aprecierea internațională invitat fiind să conducă orchestra Jeunesses Musicales la Festivalul de la Belfort, Franța 1997.

Cu un rol didactic impecabil, reușește la Pitești, pornind de la orchestra Facultății de Muzică a Universității, să contribuie ca membru fondator la înființarea Filarmonicii Pitești unde activează și în prezent ca prim (și unic) dirijor. Iar prezentul, i-a răsplătit munca depusă cu și prin artiști de primă clasă, autohtoni și de peste hotare, care au stat sub bagheta sa și de unde au ieșit mult mai șlefuiți de sub ea: Felicia Filip la concertul inaugural al Filarmonicii Pitești, Valentin Ghoerghiu, Cristina Anghelescu, Alexandru Tomescu, Răzvan Suma, Răzvan Stoica, Mediana Vlad, Bianca Ionescu, Daniela Vlădescu, Andre Parfenov, Alexander Scherbakov, Horia Mihail, Florin Georgescu, Alfredo Pascu, etc. devenind totodată "Protector al Artelor" titlu de excelență acordat "pentru performanța de a fi membru fondator și prim dirijor al unei filarmonici pe care multă vreme piteștenii doar au visat-o".

Nu poate fi nici măcar egalat în istoria muzicală pe care o scrie cu fiecare oftat al baghetei asupra orchestrei ori a partiturilor și nicidecum înlocuit din aprecierea instrumentiștilor ori inima publicului pe care negreșit îl cucerește cu prima suflare acustică. Unicitatea lui nu este dată de vreun stil relicvian scolastic ci tehnica lui inedită, inovatoare dar bine ancorată matematico-muzical este dată de măiestria descompunerii sufletului său în fiecare notă a fiecărui instrumentist în parte, ca mai apoi, să se adune din pulberea de stele ca demiurg și să își semneze dizolvarea și renașterea cu propria-i baghetă.

Tiberiu Dragoș Oprea ni se înfățișează ca un poet, dar poate dumneavoastră veți spune ca el nu crează ci doar interpretează creații. O, ba da, crează cu fiecare mișcare, reinterpretând de fiecare dată altfel aceeași partitură, după trărirea lui din acele clipe, a gradului de dăruire al orchestrei, setei și foamei publicului avid de simfonia sufletelor ce se intrepatrund în cântare, având astfel în mâini întreaga cosmogonie a partiturilor, oamenilor, momentului și locului unde este invitat la pupitru.
Dragoș știe să simtă. Și învață. Învață despre nevoile orchestrei venind în întâmpinarea lor și a soliștilor. Învață despre așteptările publicului astfel încât, la final, sala va fi rezonat cu povestea sa făcându-i părtași. De fiecare dată Dragoș se dăruiește pe sine sădind câte ceva în mintea și în sufletul celor cu care lucrează dar mai ales "îl ascultă" devenind la ceasul încheierii, memorabil.

Este un amestec de hipersensibilitate, forță, spirit creator, modest, de un bun simț copleșitor, atribute pe care le emană la tot pasul, iar asta, alături de atingerea aripii de geniu demiurgic muzical simfonic, cucerește. Definitiv! Cucerește inimi, minți, scene pretențioase și public malițios. La (major) ei acasă. Și asta este o victorie napoleoniană. Ianuarie-februarie.Viena la debut. Bagheta rezistă (presiunii emoțiilor). Repertoriu de film. La propriu. Un turneu omagial Hans Zimmer- John Williams în Austria și Germania. Pus la cale de către violonistul (concert maestrul turneului), impresarul și omul de scenă Robert Ștefan împreună cu New Vision Symphony Orchestra.

Rezultatul?! O mantă de sunete răsfrântă în țurțuri muzicali care îngheață publicul și-l poartă totodată prin poveștile fiecărei piese, treziți fiind din beatitudine doar de încheierea prestației.

Un tur de forță, dăruire, gingășie, emoție, o mână de oameni cuceresc cel mai rafinat și pretențios public la el acasă, cu săli pline ochi care îi respiră la propriu, îi devorează meticulos, nelăsându-se impresionați deloc ușor, finalul venind însă obositor de frumos, istovirea fiind tămăduitoare căci într-un suspin galopant sălile devin prea mici pentru recunoștința, aprecierea și aplauzele primite.

Și iată cum visul unei nopți de iarnă prinde contur pentru dirijorul vrăjitor și orchestra fermecată, departe de casă, 17 orașe, Austria, Germania în mai puțin de-o lună cucerite. Viena a răsunat în suflare românească, Leipzig, Essen, Linz, Rosenhein cele câteva mari orașe ale căror săli grandioase au devenit neîncăpătoare.

Oricât ne-am strădui să creionăm în cuvinte basmul pus în scenă de Robert Ștefan și New Vision Symphony Orchestra sub bagheta fermecată a lui Tiberiu Dragoș Oprea, trăirea unui astfel de concert este unică și sperăm la un turneu național al acestei reușite formule să putem simți pe propria piele fiorii universului de stări în care te poartă acești ucenici vrăjitori al căror crez artistic merită toată aprecierea noastră! (Rita)