1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Dorel Vișan și Flautul fermecat la Filarmonica Pitești

dorel visan filarmonicaFilarmonica Piteşti organizează vineri, 7 iunie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, a noua ediție a concertului cameral Flautul fermecat. Turneul extraordinar Flautul fermecat 2019, care se desfășoară sub titlul „Flaut la puterea poeziei", a pornit în 6 iunie din Bârlad și se sfârșește în 1 iulie, la Bistrița. În afara publicului din aceste orașe, melomanii din Pitești, București, Tulcea, Turda vor fi încantați de muzica interpretată de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și versul rostit de inegalabilul actor Dorel Vișan. La acest concert cameral Filarmonica Pitești este partener cultural.

„Această formulă artistică, pe care am exersat-o, de-a lungul timpului, mai ales cu tatăl meu, Eusebiu Ștefănescu, în zecile de spectacole de muzică și poezie pe care le-am realizat împreună și în alte foarte multe în care am participat alături de actori precum Gheorghe Cozorici, Ovidiu Iuliu Moldovan, Leopoldina Bălănuță, Florian Pittiș, Mircea Albulescu sau Alexandru Repan, își are rădăcinile în cele mai îndepărate timpuri, când ritualurile care puteau influența chiar și natura se bazau pe armonia dintre cuvânt și muzică. Viața nu putea și nici nu poate avea consistență și sens fără această armonie de sorginte zeiască, transmisă nouă prin Orfeu. Am propus, de acestă dată, un eseu poetico-muzical de mare ținută pentru cultura românească în care, alături de muzica special concepută pentru a crea atmosfera și aura potrivite versurilor emblematice ale poeților Mihai Eminescu, Lucian Blaga și George Coșbuc, va evolua unul dintre cei mai carismatici actori români, cu roluri de referință în film și teatru, dar și cu harul specific rostirii poeziei, Dorel Vișan", declară flautistul Ion Bogdan Ştefănescu.

Intrarea la spectacol se face pe bază de bilet, prețul unuia este de 40, 25 și 20 de lei, în funcție de categoria locului. Abonamentele sunt valabile!

Topoloveni sărbătorește 605 ani de atestare documentară. Spectacol folcloric de excepție pe 19 iunie Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 15 iunie 2026 Orașul Topoloveni îmbracă haine de sărbătoare pe 19 iunie 2026, când marchează 605 ani de la prima atestare documentară, printr-un eveniment dedicat tradițiilor, culturii și identității locale. Primăria și Consiliul Local Topoloveni, împreună cu Casa d...
Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 14 – 18 iulie 2025, evenimente cultural-educative ... Articol de ARGESFOCUS – Publicat vineri, 11 iulie 2025 Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 14 – 18 iulie 2025, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală. Acestea pot fi urmărite și online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial www.centrul-cultural-pi...
Concert cameral la Filarmonica Pitești Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 10 iunie 2025 Filarmonica Pitești anunță pentru 11 iunie, ora 19:00, un concert cameral special. Oboi / Cristina TegzeșiuFagot / Albert MoisiPian / Paul IonescuNarator / Oana Manițiu „Conversație despre timp” este o experiență muzicală și narativă care explorează ...
Festivalul Internațional de Literatură LITERATURĂ ÎN STRADĂ (FILSTREET), ediția a III-a, are loc la ... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 16 mai 2025 Consiliul Local al Municipiului Piteşti şi Primăria Municipiului Piteşti, prin Centrul Cultural Piteşti și Editura ROCART, organizează Festivalul Internaţional de Literatură LITERATURA ÎN STRADĂ – FILSTREET, ediția a III-a. FILSTREET se adresează unui ...
Primul festival de jazz din istoria Piteștiului: Tulip Jazz Festival va aduce muzica de elită în ora... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 3 aprilie 2025 Gabriel Niță, directorul Filarmonicii Pitești, a anunțat astăzi lansarea primului festival de jazz din istoria orașului – „Tulip Jazz Festival” – un eveniment care promite să transformă Piteștiul într-un centru al muzicii de înaltă clasă. Festivalul va...
Primăvara Artelor – festival-concurs de interpretare la pian și expoziție de arte plastice – Ediția ... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 2 aprilie 2025 Joi, 03 aprilie 2025, ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș va avea loc vernisajul expoziției de arte plastice „Ecouri de primăvară”, parte a proiectului “Primăvara Artelor”. Sunt expuse lucrări ale elevilor claselor de pictur...
Classic Evergreen, la Filarmonica Pitești Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 31 martie 2025 Filarmonica Pitești organizează joi, 3 aprilie, de la ora 19:00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic „Classic Evergreen”, susținut de orchestra de suflători a instituției, dirijor, Lorenzo Moroni. În program: The Village People – „Y.M.C.A”,...
TRADIȚII MUNTENEȘTI – spectacol de folclor, la Filarmonica Pitești Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 3 martie 2025 Primăria Municipiului Pitești organizează, prin Centrul Cultural Pitești și Filarmonica Pitești, în parteneriat cu TVR FOLCLOR, spectacolul de folclor sub genericul TRADIȚII MUNTENEȘTI, coordonat de profesorul de canto popular Valentin Grigorescu, dumin...
Concert de jazz gratuit pentru doamne și domnișoare, la Filarmonica Pitești Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 27 februarie 2025 Trio Jazz&Pop Pitești, alcătuit din pianistul Petrică Andrei, chitaristul Alexandru Iordache și percuționistul Gabriel Barani, și solista Ana Maria Roșu vă așteaptă vineri, 28 februarie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, la o seară de ...
ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI – Analia Selis și pasiunea tangoului cuceresc Filarmonica Pitești Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 17 februarie 2025 Filarmonica Pitești vă invită la un concert vocal-simfonic extraordinar, joi, 20 februarie, ora 19:00, la Centrul Multifuncțional Pitești. În cadrul turneului național „ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI”, solista Analia Selis, pianistul Mariano Castro, și c...
Sterilizari
Hcbbraduangajeaza
Pitești: NU depozitați deșeurile menajere, generate în casă, în sau lângă coșurile stradale!​ Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 23 iulie 2026​ Echipele secției de salubritate stradală din Pitești găsesc adesea pungi sau saci plini cu deșeuri menajere aruncate lângă coșurile stradale sau îndesate temeinic în coșurile amplasat...
Alarmă!! Vânzările Dacia, în declin Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 23 iulie 2026 Dacia a încheiat prima jumătate a anului 2026 cu un declin al vânzărilor, după ce a livrat cu aproape 30.000 de vehicule mai puțin decât în perioada similară a anului trecut. Deși con...
Nu lăsa canicula să te surprindă! Vino în parcarea Argeș Mall și schimbă freonul mașinii tale! Articol de ARGESFOCUS.RO – Publicat luni, 29 iunie 2026 O instalație de aer condiționat bine întreținută face fiecare călătorie mai plăcută, indiferent de sezon. Dacă observi că aerul nu mai răcește suficient, apar mirosuri neplăcute sau s...
Haditon Group SRL: Dezbatere publică pentru modernizarea unei ferme avicole din Buzoești. Investiția... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 24 iunie 2026 Societatea HADITON GROUP SRL a anunțat depunerea raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul „Modernizarea fermei avicole (de creștere găini ouă consum)”, investi...
Aurel Bălășoiu, primarul comunei Rociu: Sfinții Petru și Pavel să ne călăuzească spre credință, înțe... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO – Publicat luni, 29 iunie 2026 Cu prilejul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, primarul comunei Rociu, Aurel Bălășoiu, a transmis un mesaj de suflet tuturor argeșenilor, adresând urări de sănătat...
Filarmonica
Salubritatelogo
Logoccm