1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea continuă lucrările la obiectivele de investiții

barajul golestiAdministrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea a derulat anul acesta importante lucrări de invesiții care se apropie de finalizare. Lucrările au fost efectuat pe cursurile de apă pe care s-au produs inundații în anii trecuți, cu scopul reducerii acestui risc.

Una dintre investițiile continuate în anul 2019 este „Regularizare râu Cotmeana la Lunca Corbului și pârâu Vârtej, afluent al râului Cotmeana în localitatea Băbana", lucrare cu o valoare totală de 5,9 milioane de lei. Lucrările care constau în amenajarea albiei pe o lungime de 6,18 km, sprijiniri și consolidări de mal pe o lungime de 1, 533 km, vor fi finalizare în acest an.

În localitatea Bascov este în derulare obiectivul de investiții „Regularizare pârâu Bascov, amonte confluența cu râul Argeș", o lucrare în valoare totală de 7,05 milioane de lei care va finalizată în anul 2020 și constă în amenajarea a 25,5 km de albie și execuția a 2,13 km de protecție de mal. Anul acesta s-au efectut lucrări în valoare de 2,6 milioane lei.
Obiectivul „Regularizare pârâu Budeasa, comuna Budeasa – zona de debușare în rigola mal drept, acumulare Mărăcineni".

 Valoarea totală a investiției este 3,7 milioane de lei va fi în cursul aceastui anului viitor. Lucrările constau în amenajarea a 3,66 km de albie și realizarea a 1,2 km de protecție de mal iar în acest an s-au efectuat lucrări în valoare de 0,5 milioane lei.

În localitatea Mihăești, Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea a desfășurat lucrări la obiectivul de investiții „Extindere și reparație Regularizare Valea Drăghici" cu o valoare de 4 milioane de lei, bani de la bugetul de stat. Lucrarea care a început

în regim de urgență prevede realizarea a 12 m de consolidare de mal, a 10 metri  de subzidire zid de sprijin, a două praguri de fund și amenajarea albiei pe o lungime de 10 km.

Pe lângă proiectele enumerate, în județul Argeș, în acest an a fost începută în regim de urgență o nouă lucrare -„Regularizare Valea Păuleasca la Micești", cu o valoare totală de 3,9 milioane de lei și prevede realizarea de apărări de mal cu lungime de 1,1 km.

Una dintre lucrări vizează al doilea baraj ca mărime de pe cursul râului Argeș. Este vorba de „Punerea în siguranță  barajului Golești", cu o valoare totală de 8,5 milioane de lei și termen de finalizare în anul 2021. Lucrările sunt într-o faza avansată și se preconizează finalizarea anul viitor. Acestea constau în reabilitarea podului baraj, etanșarea rosturilor la pilele barajului, reabilitarea echipamentului hidromecanic, reabilitarea instalațiilor electrice.

Nu lăsa canicula să te surprindă! Vino în parcarea Argeș Mall și schimbă freonul mașinii tale! Articol de ARGESFOCUS.RO – Publicat luni, 29 iunie 2026 O instalație de aer condiționat bine întreținută face fiecare călătorie mai plăcută, indiferent de sezon. Dacă observi că aerul nu mai răcește suficient, apar mirosuri neplăcute sau sistemul funcționează cu dificultate, este momentul pentru o verificare...
Haditon Group SRL: Dezbatere publică pentru modernizarea unei ferme avicole din Buzoești. Investiția... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 24 iunie 2026 Societatea HADITON GROUP SRL a anunțat depunerea raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul „Modernizarea fermei avicole (de creștere găini ouă consum)”, investiție propusă în comuna Buzoești, satul Curteanca, nr. 50C, județul Arge...
Articol de ARGESFOCUS – Publicat luni, 18 mai 2026 HADITON GROUP SRL anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "Modernizarea fermei avicole (de creștere găini ouă consum), în localitatea Buzoești, județul Argeș", propus a fi amplasat în comuna Buz...
HADITON GROUP angajează femeie de serviciu Articol de ARGESFOCUS – Publicat vineri, 01 mai 2026 HADITON GROUP angajează femeie de serviciu, 1 post cod COR 911201, pentru sediul din localitatea Bârla, sat Malu, nr. 14, județul Argeș. Cerințe: cunoștințe limba engleză CV-urile se pot depune la adresa de e-mail mariana@haditon.ro. Relații la telelefo...
Salubritate 2000 SA, anunț important: program normal de colectare a deșeurilor, de 1 Mai Articol de ARGESFOCUS – Publicat joi, 30 aprilie 2026 Vineri, 1 mai 2026, activitatea de colectare a deșeurilor, în municipiul Pitești, se va desfășura conform graficului normal de lucru. Salubritate 2000 S.A. recomandă utilizatorilor casnici să asigure accesul personalului serviciului de salubrizare la rec...
HCB Construct Investment colectează deșeurile vegetale provenite din gospodăriile din Bradu. Vezi pr... Articol de ARGESFOCUS – Publicat duminică, 01 martie 2026 Primăria Bradu și conducerea firmei HCB Construct Investment anunță că începând de astăzi 01.03.2026 și până la 31.05.2026 demarează acțiunea de colectare și transport a deșeurilor vegetale provenite din toaletarea pomilor fructiferi, arborilor și arb...
HADITON GROUP angajează manipulant mărfuri în județul Argeș Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 23 februarie 2026 Societatea HADITON GROUP face angajări pentru un post de manipulant mărfuri, cod COR 933303. Locul de muncă este disponibil la sediul companiei din localitatea Bârla, sat Malu, nr. 14, județul Argeș. Potrivit anunțului, candidații trebuie să aibă c...
Publicat vineri, 21 noiembrie 2025 S.C. HADITON GROUP S.R.L titular al activității "categoria 6.6. Creşterea intensivă a păsărilor de curte şi a porcilor, cu capacităţi de peste: a) 40.000 de locuri pentru păsări de curte", desfăşurată la punctul de lucru din comuna Stolnici, sat Vlăşcuţa, judeţul Argeş – fe...
BRADU: Resturile vegetale provenite din cositul ierbii sau tunsul gazonului se ridică gratuit. Ce co... Articol de ARGESFOCUS – Publicat vineri, 20 iunie 2025 Arderea resturilor vegetale din gospodării reprezintă o soluție care trebuie uitată. Dincolo de pericolele care pot apărea, această practică este una generatoare de poluare și disconfort olfactiv, ca să nu mai vorbim de amenzile mari pe care le dau comis...
Începe Contractul de Lucrări CL6 – Aducțiunea Pitești – Moșoaia – Poiana Lacului; Extindere și reabi... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 3 martie 2025 Programul Operațional Dezvoltare Durabilă (PDD) reprezintă documentul de programare a Fondurilor Structurale și de Coeziune, care stabilește strategia de alocare a fondurilor europene, în vederea dezvoltării sectorului de mediu în România, în perioada 20...
Sterilizari
Hcbbraduangajeaza
Misiune dramatică în Argeș! O femeie a fost readusă la viață după ce a fost găsită inconștientă într... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 17 iulie 2026 Clipe de coșmar vineri dimineață în satul Cârciumărești, comuna Leordeni, unde o locuință a fost cuprinsă de un incendiu puternic. Intervenția rapidă a pompierilor și a echipajelor ...
Simona Bucura-Oprescu: Sănătatea femeilor și a copiilor trebuie să fie prioritatea unei națiuni resp... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 17 iulie 2026 România are nevoie cât mai repede de un Guvern cu puteri depline atât pentru a stopa declinul economic generat de măsurile lui Ilie Bolojan, cât și pentru a putea adopta proiecte vi...
Aurel Bălășoiu, primarul comunei Rociu: Sfinții Petru și Pavel să ne călăuzească spre credință, înțe... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO – Publicat luni, 29 iunie 2026 Cu prilejul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, primarul comunei Rociu, Aurel Bălășoiu, a transmis un mesaj de suflet tuturor argeșenilor, adresând urări de sănătat...
Logoccm
Siglaapacanal
Filarmonica