Primarul Dan Stroe a readus tradițiile de Rusalii la Bradu
Articol de ARGESFOCUS – Publicat luni, 21 iunie 2021
Sâmbătă, pe 19 iunie, s-au prăznuit Moșii de vară, iar primarul Dan Stroe a readus tradițiile Rusaliilor la Bradu.
"Împreună cu Școala Populară de Arte Pitești, am revitalizat tradițiile de Rusalii și în Bradu. Aici s-a cam pierdut obiceiul pâsatului, așa că am măcinat porumb românesc, iar azi am pus tuciurile pe pirostrii și am întețit focul. Facem pâsat ca să ne ierte Moșii, cum se spune în satele Argeșului. Și-l dăm de pomană participanților la Festivalul de Căluș ce are loc după amiază (sâmbătă nr. red.) la Pitești, de la ora 15.00, unde vor fi și copiii noștri de la Căminul Cultural", transmite primarul Dan Stroe.











