Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea a realizat în premieră un dig de protecție piramidal
Astăzi a avut loc exercițiul de simulare a intevenției în cazul unei situații de urgență pe râul Râul Târgului în comuna Lerești, exercițiu organizat de Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș.
Conform scenariului, din cauza unui cutremur cu magnitudinea de 7 grade pe scara Richter, s-a produs alunecarea în lac a versantului de pe malul stâng, rezultând un val de 15 m, respectiv 12 m în frontul barajului. Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea a emis avertizarea hidrologică de fenomene imediate – COD ROSU pentru râul Râul Târgului (sector aval acumularea Râușor) și a transmis-o pe fluxul informațional. Au fost activate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi COAT din Lerești, Schitu Golești, Mihaești, Stâlpeni.
Formația de Intervenție Rapidă constituită la nivelul ABA Argeș- Vedea s-a deplasat în zona identificată ca fiind în pericol din cauza evacuării din acumularea Râușor a unui debit excepțional ca urmare a alunecării versanului și a intervenit în regim de urgență. Pentru supraînălțarea malului stâng al polderului Lerești a fost realizat, în premieră, un dig piramidal format din hidrobaraje umplute cu apă, cu o înălțime de aproximativ 1,50 m. Acesta a fost continuat cu un dig din saci de nisip (umpluți cu mașina specială de umplut saci) și altul din panouri de aluminiu (acestea din urmă cu o înalțime de aproximativ 50 cm).
Pentru stoparea poluarii accidentale produse pe polderul Lerești, care asigură alimentarea cu apă a municipiului Câmpulung s-a acționat cu un baraj plutitor absorbant pentru izolarea zonei de captare, o barcă pneumatică pentru împrăștierea materialului de tip spill sorb și a fost folosit un skimer pentru absorbția produselor polante. La fața locului a fost adus și laboratorul mobil pentru recoltarea și analiza probelo de apă.
La exercițiul demonstrativ au mai participat reprezentanții tuturor instituțiilor județene implicate în managementul situațiilor de urgență generate de inundații.
Administraţia Bazinală de Apă Argeş - Vedea desfășoară astfel de exerciţii practice pentru creşterea eficienţei intervenţiilor în cazul situaţiilor de urgenţă (inundaţii, poluări).
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 23 aprilie 2026
În Argeș sunt în diverse faze de derulare (execuție, achiziție) cele mai mari investiții de după 1990 în ceea ce privește reabilitarea și modernizarea rețelei de drumuri naționale, i...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 23 aprilie 2026
Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului a fost promulgată astăzi de președintele României.
Această lege, inițiată de parlamentarele PSD Silvia Mihalcea, Corina Ene, Victor...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - duminică, 5 aprilie 2026
În această zi de mare sărbătoare, Intrarea Domnului în Ierusalim, să primim în suflet lumină, pace și credință, transmite Ioana Georgescu, primar al comunei Călinești.
”Aș...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - sâmbătă, 4 aprilie 2026
Primarul comunei Călinești, Ioana Georgescu, a participat, în perioada 31 martie – 2 aprilie, la lucrările Congresului Autorităților Locale și Regionale din cadrul Consiliul Europ...

