Poliţie locală la Bascov
Locuitorii comunei Bascov vor fi mult mai protejaţi începând de anul viitor. Asta pentru că a fost înfiinţată Poliţia Locală Bascov, care se va ocupa de siguranţa localităţii şi a cetăţenilor.
Poliţia Locală este formată din 5 poliţişti locali. Poliţia Locală Bascov va dispune şi de un dispecerat la care vor fi conectate camerele video de supraveghere existente pe teritoriul comunei.
„Înfiinţarea Poliţiei Locale a devenit o necesitate, mai ales că în unele zone au loc frecvent furturi şi spargeri de locuinţe. Sperăm ca, astfel, numărul infracţiunilor să scadă", a declarat primarul Gheorghe Stancu.











