Simona Bucura-Oprescu: Primarii trebuie consultați real
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 19 ianuarie 2026
Deputatul de Argeș al PSD Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților, critică modul în care sunt organizate întâlnirile premierului Ilie Bolojan cu primarii, acuzând că edililor li s-ar fi cerut doar validarea formală a unor decizii bugetare deja stabilite.
Reacția vine după ce primarii PSD din județul Iași au anunțat că nu vor participa la întâlnirea programată la Palatul Culturii, conducerea PSD motivând că discuțiile sunt lipsite de substanță și că măsurile de reducere a cheltuielilor publice au fost adoptate fără consultarea reală a administrațiilor locale.
„Primarii nu pot fi tratați ca spectatori într-un proces care afectează direct comunitățile pe care le conduc. Consultarea nu înseamnă o invitație de formă, bifată într-o agendă, ci un dialog real, înainte ca deciziile să fie luate”, a declarat deputata.
Simona Bucura-Oprescu atrage atenția că tăierile bugetare afectează proiecte de apă, canalizare, drumuri, școli, spitale sau servicii sociale, iar parlamentarii PSD, care asigură majoritatea în Parlament, nu au fost invitați la discuții. „PSD nu cere privilegii, ci respectarea unui mecanism democratic firesc”, a subliniat deputata.
Aceasta a adăugat că dialogul onest trebuie să includă atât reduceri, cât și soluții și planuri clare de investiții, pentru a preveni adâncirea decalajelor dintre comunități.
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 23 aprilie 2026
În Argeș sunt în diverse faze de derulare (execuție, achiziție) cele mai mari investiții de după 1990 în ceea ce privește reabilitarea și modernizarea rețelei de drumuri naționale, i...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 23 aprilie 2026
Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului a fost promulgată astăzi de președintele României.
Această lege, inițiată de parlamentarele PSD Silvia Mihalcea, Corina Ene, Victor...

