Anunț-șoc! Înotătorul Robert Glință se retrage la numai 25 de ani
- Detalii
- Categorie: Sport
Articol de ARGESFOCUS – Publicat marți, 17 ianuarie 2023
Robert Glință, cel mai cunoscut înotător român după David Popovici, a anunțat astăzi că se retrage din înotul profesionist la numai 25 de ani.
Fostul campion european a făcut anunțul astăzi, pe contul de Instagram.
„Fie că este vorba de durere sau glorie, eșec sau succes, suferință sau fericire, cantitatea de responsabilitate, disciplină, dăruire, ambiție prin munca grea de a atinge un obiectiv și de a depăși adversitatea și obstacolele, au crescut rădăcini adânci în mine însumi, care vor rămâne pentru totdeauna cu mine.
Nimic din toate astea nu ar fi fost posibile fără oamenii cu care am lucrat pe parcurs. Fiecare dintre ei jucând un rol uriaș și lăsând o amprentă importantă în cariera și viața mea. Pentru ei, nu-mi pot exprima suficient recunoştinţa.
Toate amintirile minunate și prietenii dragi pe care mi le-a adus acest drum, legăturile sufletești care depășesc viața de înot, mă fac să simt că am câștigat mult mai mult decât niște medalii și trofee pe parcurs.
Tuturor prietenilor și fanilor vreau să vă mulțumesc pentru că v-ați arătat mereu sprijinul și pentru că ați crezut în mine, indiferent de situație.
Resursele sunt epuizate și este timpul să am grijă de propria mea sănătate fizică, mentală, emoțională și spirituală, pentru că până la urmă sunt doar un om.
A venit momentul să fac un pas înapoi de la înotul competitiv", a scris Robert Glință pe Instagram.
Cea mai importantă realizare din cariera lui Glință este medalia de aur câștigată în 2021 la Budapesta, Campionatele Europene în bazin olimpic, 100m spate.














