Nouă medalii pentru înotătorii de la CS Dacia Mioveni 2012
- Detalii
- Categorie: Sport
Bazinul Olimpic din Piteşti a găzduit astazi primele două reuniuni din cadrul etapei regionale de înot, competiţie unde participă aproximativ 100 de sportivi de la peste 10 cluburi din Pitești, Câmpina, Sibiu şi Mioveni.
Viorel Ciobanu, antrenorul coordonator al secţiei de nataţie de la CS Dacia Mioveni 2012, a deplasat un număr de 15 sportivi la acest concurs.
În prima zi, înotătorii argeşeni au obţinut nouă medalii, după cum urmează:
Adrian Nae, aur la 50 m liber şi la 50 m bras, argint la 50 m spate şi 50 m fluture
Alexandra Diculescu, argint la 50 m bras, 50 m liber şi 200 m liber
Izabela Stoica, bronz la 50 m bras şi 200 m liber.

