1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

C.S. Dacia Mioveni 2012 prezent la Cupei Regelui la Oină

Afis A2 Cupa Regelui 2Reprezentanți ai C.S. Dacia Mioveni 2012 au fost prezenți la evenimentul organizat sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regelui Mihai I de Federaţia Română de Oină în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, CUPA REGELUI LA OINA.

Competiția a avut loc în data de 09 mai 2015, ora 10:00, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București și promite un spectacol oinistic de clasă.

Din cadrul Clubului Sportiv Dacia Mioveni 2012 au fost selectionati patru sportivi: Ioniță Oliver, Luca Theodor, Marin Andrei și Marin Mihai, pentru a face parte din Lotul Național jucând efectiv în meciul demonstrativ din deschiderea evenimentului. Alături de aceștia au participat toți sportivii Secției de Oină - fete și băieți, care și-au susținut din tribune colegii.
Regalul oinistic a debutat pe data de 9 mai, ora 10.00, cu o partidă demonstrativă între două selecţionate ce au reprezentat două regiuni istorice, Moldova şi Muntenia, iar partida a fost succedată de aşteptata înfruntare din Cupa Regelui, competiţie ajunsă la ediţia a treia, între echipele A.C.S. Frontiera Tomis Constanţa şi A.C.S. Straja Bucureşti, iar de la ora 12.30 se va defășura meciul al treilea de oină, în care vor fi implicate personalităţi care iubesc oina.
În programul zilei sunt incluse și cursuri de iniţiere în oină pentru copii şi adulţi, cei prezenți vor avea posibilitatea de a achiziţiona suveniruri sau de a gusta din produsele tradiţionale românești.
Printre personalitățile prezente la eveniment se numără și Alteța Sa Regală Principele Radu.
C.S. Dacia Mioveni 2012 a fost întotdeauna alături de mișcarea oinistică , prin activități de informare a încercat să readucă în atenția tinerilor oina, fiind partener al Federației Române de Oină și chiar organizând activităti pentru promovarea sportului național. Loturile de oină, atât cea de fete, cât și cea de băieți, au rezultate foarte bune la campionatele naționale și la competițiile locale.
Conducerea clubului prin reprezentanții sectiei de oină,antrenoarea Filofteia Dumitru și responsabilul secției, Dumitru Voiculescu, se implică activ în acest fenomen, atât la nivelul performanței cât și la nivelul inițierii, ca activitate extrașcolară.

„Încercăm să promovăm oina, sportul nostru naţional. Oina înseamnă tradiție și unicitate, tocmai de aceea clubul din Mioveni este mereu aproape de acestă mișcare sportivă. Prezența orașului Mioveni la un eveniment precum, Cupa Regelui la Oină, este o dovadă a implicării în susținerea și promovarea valorilor românești . Invitația Federației Române de Oină ne onorează", a declarat responsabilul secției, Dumitru Voiculescu.

De asemenea, suntem onorați și de faptul că am fost selectionați să desfășurăm și să organizăm Campionatul Național de Oină Fete - Junioare, la Mioveni, în perioada 04-07 iunie 2015, eveniment asupra căruia vom reveni cu informații.

Hcbbraduangajeaza
Sterilizari
TRIVALE FEST 2025 – muzică folk, emoție și recitaluri de neuitat! Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 14 octombrie 2025  Sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 18:00, vă așteptăm la Filarmonica Pitești pentru cea de-a IX-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk TRIVALE FEST, ...
Campanie națională de controale în industria alimentară: Amenzi de 190.000 lei aplicate în Argeș Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 14 octombrie 2025 În perioada 29 septembrie – 3 octombrie 2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș a desfășurat o amplă campanie de control în domeniul industriei alimentare (cod CAEN 10), în...
Salubritatelogo
Filarmonica
Siglaapacanal