Anunț privind furnizarea serviciului de apă potabilă în comuna Poiana Lacului
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 19 iulie 2021
În urma discuţiilor purtate atât la sediul S.C. Apă Canal 2000 S.A. Piteşti , cât şi la sediul Primăriei Poiana Lacului cu privire la furnizarea apei potabile în satele din această comună, s- a stabilit de comun acord şi s-a încheiat un parteneriat între cele două entităţi începând cu data de 18.07.2021, orele 23.30 care prevede furnizarea alternativă de 36 de ore a apei, pe perioada în care se înregistrează temperaturi ridicate . Programul de furnizare alternativă a apei este următorul:
19.07.2021 - 20.07.2021 vor fi alimentate cu apă satele Păduroiu Deal, Păduroiu Vale, Gălăţeanu, Grădineşti, Cociobeşti, Lipia ;
21.07.2021 – 22.07.2021 vor fi alimentate cu apă satele Sămara, Metofu, Dealul Viilor, Dealul Oraşului, Dinculeşti, Gâlceşti, Popeşti, Negoeşti, Teiuşu, Negrea şi Poiana Lacului centru;
Pentru a se asigura că programul de alimentară alternativă a apei, prevăzut în protocolul cu Primăria Poiana Lacului este funcţional, S.C. Apă Canal 2000 S.A. Piteşti va efectua manevrele de vane alternativ din două în două zile, astfel încât castelul de apă să fie alimentat în permanenţă pentru a putea face faţă consumului de apă.Se va proceda la sigilarea ansamblului de vane în vederea asigurării apei pe zonele menţionate.
În cazul intervenţiei neaurorizate asupra sigiliului şi a ansamblului de vane din cadrul sistemului de alimentare cu apă de către alte persoane decât reprezentanţii operatorului, atunci vor fi sesizate organele de anchetă corespunzătoare.
Până la remedierea integrală a situaţiei de la Poiana Lacului, S.C. Apă Canal 2000 S.A. Piteşti, va pune la dispoziţia utilizatorilor din zonele afectate un necesar minim de apă care va fi transportat cu cisterna.
Având în vedere situaţia hidrometeorologică existentă în această perioadă, recomandăm fiecărui consumator o utilizare raţionala a apei potabile disponibile pentru a evita prejudicierea alimentării cu apă potabilă a unui număr semnificativ de consumatori.
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 3 iulie 2026
Societatea Apă Canal 2000 SA Pitești aduce la cunoștință că în perioada 6 - 17 iulie 2026, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 8 - 16, în comuna Căteasca, satele Catanele și Rec...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 3 iulie 2026
Centrul Cultural Pitești propune, în perioada 6–10 iulie, un program diversificat de evenimente cultural-educative, dedicat publicului de toate vârstele. Lansări de carte, conferințe...
- O nouă săptămână plină de cultură la Pitești. Lansări de carte, conferințe și spectacole, în agenda ...
- Pitești: Distribuție Oltenia anunță întreruperi ale furnizării energiei electrice pentru lucrări pro...
- Moonlight Dog Show revine la Bradu. Primarul Dan Stroe invită iubitorii de animale la unul dintre ce...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 15 iunie 2026
Orașul Topoloveni îmbracă haine de sărbătoare pe 19 iunie 2026, când marchează 605 ani de la prima atestare documentară, printr-un eveniment dedicat tradițiilor, culturii și identităț...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO – Publicat luni, 29 iunie 2026
Cu prilejul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, primarul comunei Rociu, Aurel Bălășoiu, a transmis un mesaj de suflet tuturor argeșenilor, adresând urări de sănătat...

