O nouă emisiune de titluri de stat Fidelis, emise de Ministerul Finanţelor
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 17 octombrie 2024
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) organizează joi un eveniment cu ocazia listării unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis, emise de Ministerul Finanţelor.
Oferta publică a Ministerului Finanţelor, desfăşurată în perioada 2 - 11 octombrie 2024, a cuprins cinci emisiuni, două în euro şi trei în lei, dintre care una a fost dedicată donatorilor de sânge.
"Pe 17 octombrie, clopoţelul BVB va suna pentru fiecare român care a investit în titlurile de stat Fidelis şi, la fel ca şi până acum, pentru toţi cei care investim în viitorul nostru.", notează organizatorii.
La eveniment vor participa, printre alţii, preşedintele BVB, Radu Hanga, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, secretarul de stat în cadrul Ministerului Finanţelor, Alin Andrieş, directorul general al Trezoreriei Statului în cadrul Ministerului Finanţelor, Ştefan Nanu şi Laura Hexan, Head of Retail Sales, BCR.
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 6 martie 2026
Primăria Recea a demarat procedurile pentru elaborarea documentațiilor necesare în vederea realizării unui proiect de dezvoltare a capacităților de stocare a energiei electrice (bat...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 6 martie 2026
Fără buget aprobat din cauza întârzierilor la nivel național și după două luni de iarnă autentică, speranțele administrației locale în ceea ce privește reluarea cât mai curând cu pu...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 25 februarie 2026
Aseară a fost adoptată Ordonanța de Urgență care oferă autorităților locale instrumentele necesare pentru a limita prezența jocurilor de noroc. Urmează publicarea acesteia în ...
Articol de ARGESFOCUS – Publicat sâmbătă, 14 februarie 2026
Liderul PSD Argeș a declarat că, în această săptămână, în plenul Camerei Deputaților, s-a votat pentru adoptarea PL-x nr. 331/2025 - Proiectul de lege pentru completarea Legii dre...

