Simona Bucura-Oprescu, mesaj special de Sfinții Mihail și Gavriil
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 8 noiembrie 2022
Creștinii îi sărbătoresc astăzi, 8 noiembrie, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor spre Rai. Arhanghelul Mihail este conducătorul oştilor cereşti-îngereşti, iar Arhanghelul Gavriil a fost trimis de #Dumnezeu la Fecioara Maria să-i dea vestea că îl va naşte pe Mântuitorul Iisus. Tot acesta din urmă le-a adus drepţilor Ioachim şi Ana vestea zămislirii Maicii Domnului.
"În calendarul popular, Sfinţii Mihail şi Gavril se serbează trei zile, în 8, 9 şi 10 noiembrie. Prima zi se numeşte capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.
Ziua de 8 noiembrie este considerată "Vara Arhanghelilor", iar pe lângă aceasta, între Arhangheli şi Crăciun, trebuie să mai fie între două şi patru zile senine şi călduroase, numite popular "Vara iernii".
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, cei ce stau lângă tronul Bunului Dumnezeu, să mijlocească cu dreptatea și blândețea lor pentru sănătatea și pacea familiilor domniilor voastre.
La mulți binecuvantați ani și cu neîntreruptă rugăciune!", transmite deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu.
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 7 septembrie 2026
Un început de an școlar cu un sprijin concret pentru copiii din Bascov. Primăria și Consiliul Local au oferit ghiozdane complet echipate pentru 245 de elevi din clasele pregătitoa...
Articol publicat de ARRGESFOCUS.RO - luni, 7 septembrie 2026
Educația și condițiile oferite copiilor din comuna Bradu rămân printre prioritățile administrației locale. Mesajul a fost transmis astăzi de primarul Dan Stroe, cu prilejul desch...

