Alianța Național Țărănistă îl susține pe Virgil Baciu la președinția Consiliului Județean Argeș
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 17 septembrie 2020
Alianţa Naţională Ţărănistă, condusă în Argeş de George Păltineanu, îl susţine pe Virgil Baciu, care candidează la preşedinţia Consiliului Județean Argeş din partea PMP. Primarul de la Corbi şi-a câştigat respectul şi admiraţia tocmai datorită realizărilor pe care le-a avut ca edil.
”Carierele profesionale se clădesc, de-a lungul timpului, ”pas cu pas”. Domnul Virgil Baciu a fost supus (de mai multe ori) evaluării publice, în cadrul sufragiilor electorale la care a participat ca și candidat. Cetățenii au confirmat, prin votul lor, că domnul Virgil Baciu este un bun Primar. Până una-alta, este singurul candidat care a trecut (”pe persoană fizică”) prin emoțiile alegerilor și care a câștigat stima și încrederea cetățenilor. Așa este corect, să aspiri la funcții înalte doar după ce ai dovedit prin fapte că ești capabil să faci performață, în postul vizat. Este ”omul potrivit” la președinția Consiliului Județean Argeș (”locul potrivit”)”, transmite George Păltineanu.
Virgil Baciu: ”Noi suntem cei care reprezentăm cu adevărat prezentul și viitorul acestui popor”
”Mulțumesc ”țărăniștilor” pentru susținerea mea la președinția CJ Argeș. Ceea ce era firesc s-a întâmplat: două partide conservatoare și creștine susțin un singur candidat. Noi suntem cei care reprezentăm cu adevărat prezentul și viitorul acestui popor. Împreună vom reuși”, transmite Virgil Baciu.
Comandat de PMP - Filiala Argeș
Realizat de Ascendent Invest Consult SRL
Cod Mandatar Financiar 21200020
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 20 iulie 2026
SC TERMO CALOR CONFORT S.A. informează că astăzi, 20 iulie 2026, începând cu ora 13:30, din cauza unei avarii apărute la rețeaua de transport a energiei termice, va fi întreruptă furn...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 20 iulie 2026
Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, zona Centru, în ziua de marți 21.07.2026, între orele 7 - 21, fiind afectaţi utilizatorii situați...
Articol de ARGESFOCUS.RO – Publicat luni, 29 iunie 2026
O instalație de aer condiționat bine întreținută face fiecare călătorie mai plăcută, indiferent de sezon. Dacă observi că aerul nu mai răcește suficient, apar mirosuri neplăcute sau s...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 24 iunie 2026
Societatea HADITON GROUP SRL a anunțat depunerea raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul „Modernizarea fermei avicole (de creștere găini ouă consum)”, investi...

