1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

PMP și-a prezentat Programul de guvernare

bulf pmpArticol de ARGESFOCUS – Publicat sâmbătă, 21 noiembrie 2020

Programul de guvernare al Partidului Mişcarea Populară cuprinde aproximativ 200 de proiecte şi măsuri concrete care, odată aplicate, vor ajuta România să facă un pas semnificativ înainte din punct de vedere economic, social, administrativ.

"Având în vedere problemele sistemice scoase la lumină de pandemie şi şirul lung de tragedii petrecute în spitalele româneşti, PMP propune o reformă din temelii prin intermediul unei Legi privind organizarea și funcționarea sistemului de Sănătate.

În acelaşi timp, se impune creşterea semnificativă a finanţării Sănătăţii până la media UE şi modificarea legislației astfel încât spitalele să aibă regim de societăți cu capital de stat pentru a-și completa veniturile", transmite PMP Argeș.

În ceea ce priveşte Educaţia, angajamentul Partidului Mișcarea Populară este ca niciun copil să nu fie lăsat în urmă. Asta înseamnă o creştere incrementală până în 2024 a alocărilor bugetare în aşa fel încât să fie respectat Pactul pentru Educaţie din 2008 care presupune 6% din PIB pentru Învăţământ şi 1% pentru Cercetare.

Cu aceşti bani, toate şcolile vor fi conectate la internet, dotarea corespunzătoare a tuturor unităţilor de Învăţământ din România cu grupuri sanitare şi să aibă acces la apă curentă. De asemenea, se pot dezvolta programe de reducere a abandonului şcolar timpuriu. În plus, PMP doreşte construirea a 1.000 de creşe în următorii patru ani.

Criza economică adusă de pandemie ne-a arătat importanţa accelerării procesului de digitalizare a economiei şi administraţiei publice româneşti. Tocmai de aceea, propunem înfiinţarea unui Minister pentru Digitalizare, Inovare și Inteligență Artificială. Ministerul va pleca de la structura instituțională și funcțională oferită de Autoritatea pentru Digitalizare din România.

În acest context, PMP susţine implementarea imediată a noului standard 5G în România evitându-se folosirea tehnologiei chineze care prezintă riscuri de securitate. Ţara noastră are şansa uriaşă de a face un salt economic şi societal semnificativ în următorii patru ani dacă mergem pe drumul digitalizării, mai ales că, având în vedere numărul mare de IT-işti bine pregătiţi, îndeplinim condiţiile necesare pentru un astfel de succes.

PMP este partidul care a susţinut mereu cauza românilor de ambele părţi ale Prutului. În continuare, milităm pentru înfiinţarea unui Minister pentru Relaţia cu Republica Moldova care să sprijine activ politicile de reformă administrativă ale noii administraţii de la Chişinău.

Reducerea taxării forței de muncă

Poate cel mai important, PMP doreşte ca toate construcţiile bugetare din următorii patru ani să fie concentrate pe investiţii în infrastructură cu potenţial de multiplicare ridicat şi pentru ajutorarea IMM-urilor româneşti puternic afectate de criza economică. Partidul Mişcarea Populară militează pentru reducerea taxării forţei de muncă, limitarea birocraţiei şi digitalizarea economiei.

Reducerea numărului de parlamentari la 300, revenirea la alegerea primarilor în 2 tururi de scrutin, digitalizarea României, oprirea risipei și a furtului din banii cetățenilor reprezintă priorități pentru Partidul Mișcarea Populară.

Partidul Mișcarea Populară va rămâne în Parlamentul României un partener al românilor pentru a transforma voința cetățenilor în lege.

Programul de guvernare al PMP poate fi consultat aici https://pmponline.ro/2020/11/19/programul-de-guvernare-al-pmp

Realizat de Ascendent Invest Consult SRL, la comanda PMP Argeș, cod mandatar financiar 11200012

Ioana Georgescu: Fie ca ziua de Florii să vă aducă binecuvântare și liniște Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - duminică, 5 aprilie 2026 În această zi de mare sărbătoare, Intrarea Domnului în Ierusalim, să primim în suflet lumină, pace și credință, transmite Ioana Georgescu, primar al comunei Călinești.  ”Așa cum mulțimile l-au întâmpinat pe Iisus cu ramuri de finic și cu bucu...
Primarul din Călinești, Ioana Georgescu, aleasă vicepreședinte al delegației României la Congresul A... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - sâmbătă, 4 aprilie 2026 Primarul comunei Călinești, Ioana Georgescu, a participat, în perioada 31 martie – 2 aprilie, la lucrările Congresului Autorităților Locale și Regionale din cadrul Consiliul Europei, unde reprezintă România ca membru permanent al delegației național...
Primarul Ioana Georgescu anunță întâlniri cu cetățenii din comuna Călinești Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 25 martie 2026 Primarul comunei Călinești, Ioana Georgescu, a anunțat demararea unei serii de întâlniri directe cu cetățenii din toate satele aparținătoare, în perioada următoare. Inițiativa are ca scop dialogul deschis cu locuitorii și identificarea principalelo...
Ioana Georgescu, primarul comunei Călinești, prezentă la Congresul European al Autorităților Locale ... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - duminică, 8 martie 2026 Primarul comunei Călinești, Ioana Georgescu, a participat în perioada 2–3 martie la cea de-a 11-a ediție a Congresul European al Autorităților Locale, desfășurată în orașul Mikołajki, Polonia. Evenimentul reunește anual lideri ai administrațiilor ...
Alin Călinescu: Voi propune colegilor consilieri locali depunerea de urgență a unui proiect de hotăr... Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 25 februarie 2026 Aseară a fost adoptată Ordonanța de Urgență care oferă autorităților locale instrumentele necesare pentru a limita prezența jocurilor de noroc. Urmează publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României. ”Pentru mine, acest moment nu este unu...
Deputatul Simona Bucura Oprescu vine cu vești bune: Toate persoanele asigurate au dreptul la a doua ... Articol de ARGESFOCUS – Publicat sâmbătă, 14 februarie 2026 Liderul PSD Argeș a declarat că, în această săptămână, în plenul Camerei Deputaților, s-a votat pentru adoptarea PL-x nr. 331/2025 - Proiectul de lege pentru completarea Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003. „Toate persoanele asigurate au drep...
Simona Bucura Oprescu: Ne dorim un buget care să asigure măsuri de sprijin pentru persoanele vulnera... Articol de ARGESFOCUS – Publicat luni, 02 februarie 2026 Astăzi am început o nouă sesiune parlamentară, cel mai important obiectiv fiind adoptarea bugetului de stat pentru anul 2026. Ne dorim un buget care să asigure măsuri de sprijin pentru cei mai vulnerabili dintre noi, dar și continuarea investițiilor vi...
Simona Bucura-Oprescu: Primarii trebuie consultați real Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 19 ianuarie 2026 Deputatul de Argeș al PSD Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților, critică modul în care sunt organizate întâlnirile premierului Ilie Bolojan cu primarii, acuzând că edililor li s-ar fi cerut doar validarea formală a unor decizii bugeta...
Primarul Aurel Bălășoiu, mesaj special pentru locuitorii comunei Rociu Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 16 decembrie 2025 Primarul comunei Rociu, Aurel Bălășoiu, transmite un mesaj special pentru locuitorii comunei Rociu în pragul sărbătorilor de iarnă: ”Dragi locuitori ai comunei Rociu, Sărbătoarea Crăciunului ne aduce, an de an, un prilej de tihnă, de apropiere și...
Ioana Georgescu, mesaj special pentru locuitorii comunei Călinești Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - marți, 16 decembrie 2025 Sărbătorile de iarnă aduc în casele noastre lumină, speranță și dorința de a fi mai aproape unii de alții. Cu prilejul Crăciunului, primarul comunei Călinești, Ioana Georgescu, transmite un mesaj cald și sincer tuturor locuitorilor: ”Dragi locuito...
Sterilizari
Hcbbraduangajeaza
Ntpasti
În Argeș sunt în derulare cele mai mari investiții în rețeaua de drumuri naționale! Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 23 aprilie 2026 În Argeș sunt în diverse faze de derulare (execuție, achiziție) cele mai mari investiții de după 1990 în ceea ce privește reabilitarea și modernizarea rețelei de drumuri naționale, i...
Simona Bucura-Oprescu: Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului a fost promulgată! Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 23 aprilie 2026 Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului a fost promulgată astăzi de președintele României. Această lege, inițiată de parlamentarele PSD Silvia Mihalcea, Corina Ene, Victor...
Salubritatelogo
Siglaapacanal
Logoccm