Liberalii lui Tăriceanu zic că au obţinut o victorie în Senat
Daniel Crişan, preşedintele PLR Argeş, este de părere că PLR a reuşit o victorie politică în Senat, unde a fost confirmată "o majoritate solidă a coaliţiei de guvernare".
"Această victorie este cu atât mai importantă cu cât confirmă strategia falimentară a grupării PDL din PNL. A anunţat de mai bine de o lună o victorie politică, a alimentat aşteptările opiniei publice şi apoi a eşuat lamentabil.
PNL este, de fapt, vechiul PDL cu aceeaşi obsesie de a ajunge la putere cu orice preţ şi prin orice metode. Acest partid foloseşte metodele lui Traian Băsescu de pe vremea când acesta era şeful PDL.
Pe această cale, vrem să reiterăm sprijinul pentru toţi aceşti aleşi locali şi suntem siguri că alături de noi sunt şi oamenii care i-au votat cu bună credinţă în 2012. Oameni care au votat anti-Băsescu, anti-Blaga, anti-Anastase şi care nu vor acum ca alesul lor local să ajungă colegul acestora", a spus Daniel Crişan.
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 4 septembrie 2026
SC Publitrans 2000 SA Pitești anunță că în data de 5 septembrie 2026, în intervalul orar 05:00–19:00, circulația autobuzelor de pe liniile M4, M9, M9B și M15 va fi deviată tempo...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 4 septembrie 2026
Un nou traseu de acces a fost deschis în zona Inspectoratului Școlar Argeș, înainte de începerea noului an școlar. Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, anunță că lucr...

